
Scene șocante s-au derulat, miercuri, la o unitate școlară din nord-estul Poloniei. Potrivit informațiilor disponibile până la acest moment, șapte oameni au fost răniți în urma unui atac violent.
Șapte persoane au fost rănite într-un atac cu cuțitul produs miercuri la o școală din orașul Ostroleka, potrivit informațiilor făcute publice de către oamenii legii.
Suspectul, un elev de 19 ani
Un elev în vârstă de 19 ani a fost reținut în apropierea plajei din oraș, a precizat, pentru Reuters, un oficial al poliției. Și tot din precizările oamenilor legii reiese că tânărul de 19 ani este elev al școlii unde a avut loc incidentul.
El a fost identificat și reținut după producerea atacului.
Informații preliminare: Șapte răniți
Purtătoarea de cuvânt a poliției, Katarzyna Kucharska, a declarat pentru Reuters că informațiile preliminare indică faptul că șapte persoane au fost rănite. Având în vedere că bilanțul nu era unul definitiv, ar putea apărea informații care să schimbe această cifră a persoanelor rănite, pe măsură ce verificările în acest caz sunt continuate.
„Nu am informații despre persoane decedate”, a declarat reprezentanta poliției.
Din câte se poate vedea din imaginile ajunse pe Internet, la fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale și de poliție, cu autospeciale de intervenție.
Victimele, transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale
Conform informațiilor disponibile până la acest moment, persoanele rănite în urma acestui atac au fost transportate la Spitalul Mazovian din Ostroleka, pentru a primi îngrijirile medicale de care aveau nevoie.
Primarul orașului Ostroleka, Pawel Niewiadomski, a precizat că mai multe persoane au fost rănite în urma atacului. Edilul a ținut să menționeze că situația a fost adusă sub control. Semn că autoritățile au intervenit pentru a gesiona incidentul apărut la unitatea de învățământ.
„Cea mai importantă informație este că situația a fost adusă sub control”, a precizat primarul.
Postul RMF FM a relatat că două dintre persoanele rănite se aflau în stare gravă. conform aceleiași surse, majoritatea victimelor sunt elevi, însă printre persoanele rănite se află și un cadru didactic.
Procurorul Elzbieta Lukasiewicz a declarat pentru postul TVN24 că atacul a avut loc în jurul orei 09:00 GMT. Deocamdată nu se cunosc motivele care ar fi putut declașa acest incident. O anchetă a poliției poloneze urmează să stabilească exact circumstanțele producerii atacului, dar și motivele pentru care suspectul ar fi ajuns să recurgă la violență, trimițând mai multe persoane în grija medicilor.
Ostroleka este un oraș cu circa 50.000 de locuitori situat la aproximativ 120 kilometri nord de capitala Poloniei, Varșovia.
