Ultima Oră

A murit Patrick Stewart, actorul faimos pentru rolul căpitanului Jean Luc Picard din „Star Trek”

Redactor Online Actualitate 3 min de citire
Publicat la:

Legendarul actoru britanic Patrick Stewart, cel care i-a dat viață căpitanului Jean-Luc Picard în serialul „Star Trek” s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani.

Stewart a murit miercuri la reședința sa din Los Angeles. Decesul, cauzat de boala Alzheimer și de demența cu corpi Lewy, a fost anunțat pe rețelele sociale, scrie The New York Times.

Patrick Stewart
Patrick Stewart

Patrick Stewart suferea de Alzheimer

Anunțul menționează că el se afla „în grija iubitoare a soției sale dragi, Sunny”.

Postarea adaugă: „A fost ținut în îmbrățișarea caldă a familiei și a prietenilor, înconjurat de muzică live, rugăciuni, lacrimi, râsete și acel tip de emoție profundă pe care numai el o putea inspira după o viață întreagă dedicată nouă tuturor”.

„Vom prețui pentru totdeauna liniștea și reflecția de pe chipul său, o amintire veșnică a grației lui invincibile. Fiu al orașului Mirfield din West Riding, Yorkshire, el a parcurs un drum de la Royal Shakespeare Company către o carieră la fel de apreciată, care s-a întins pe șase decenii pe Broadway, pe marele ecran și în televiziune”, mai scrie în anunț.

Actorul a încetat din viață după „o luptă scurtă, dar dureroasă cu boala Alzheimer și demența cu corpi Lewy”, a confirmat și Kelly Bush Novak, purtătoarea de cuvânt de lungă durată a lui Stewart, pentru Hollywood Reporter.

LBD este o boală neurodegenerativă progresivă și a doua cea mai răspândită formă de demență, după boala Alzheimer.

60 de ani dedicat scenei

Și-a descoperit pasiunea pentru actorie încă din copilărie, scrie Mediafax. A început studiul taeatrului la 11 ani. La 15 ani a părăsit școala și s-a dedicat cu totul scenei. În 1957 a obținut o bursă integrală la Bristol Old Vic Theatre School. Doi ani mai târziu și-a făcut debutul profesional în piesa „Cyrano de Bergerac”.

În 1967 a avut prima apariție pe ecran într-un episod din serialul britanic „Coronation Street”. În 1971 a debutat pe Broadway, în piesa „Visul unei nopți de vară” a lui William Shakespeare.

În anii ’70 și ’80, Stewart a jucat în mai multe producții de teatru, film și televiziune, inclusiv în „Hedda” (1975) și „Dune” (1984), regizat de David Lynch.

Rolul căpitanului Jean-Luc Picard l-a consacrat

1987 a fost anul care i-a schimbat total cariera. Atunci a fost distribbuit în rolul căpitanului Jean-Luc Picard din serialul „Star Trek: The Next generation”. Avea 47 de ani și nu era convins că va obține rolul.

De-a lungul a șapte sezoane petrecute la bordul navei spațiale Enterprise, interpretarea echilibrată a lui Stewart și ordinele sale ferme – „Engage!” („Activați”) și „Make it so” („Așa să fie”) – l-au transformat într-o vedetă mondială.

Din 1994, seria „Star Trek” s-a întors sub formă de filme pentru marele ecran, avându-l în continuare ca actor principal, pe Stewart: „Star Trek: Generations” (1994), „Star Trek: First Contact” (1996), „Star Trek: Insurrection” (1998), „Star Trek the Experience: The Klingon Encounter” (1998) şi „Star Trek: Nemesis” (2002).

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.