Ultima Oră

Motivul pentru care Cătălin Măruță a ales Antena 1, după ce a plecat de la ProTV: „E prima regulă”

Jurnalist Social și Actualitate 3 min de citire
Publicat la:

După câteva luni de pauză de pe micul ecran, Cătălin Măruță revine în postura de prezentator al unei emisiuni TV.

La începutul acestui an, Măruță a rămas fără emisiunea de la Pro TV. După câteva luni de pauză din lumina reflectoarelor unui platou de televiziune, el a semnat cu Antena 1, înlocuind-o pe Denise Rifai la „cârma” emisiunii „Furnicuțele”. Așa se face că, din septembrie, telespectatorii fideli emisiunii de la Antena 1 îl vor descoperi pe fosul prezentator de la Pro TV făcând din nou echipă cu Radu Ciucă, al său coleg său de platou din emisiunea „La Măruță” și cel care s-a alăturat proiectului „Furnicuțele” încă din primăvară.

Măruță: E un format în care mă regăsesc 100%

Până să revină pe micul ecran în postura de prezentator al show-ului TV „Furnicuțele”, fosta vedetă de a Pro TV a explicat care a fost principalul motiv pentru care a ales să se alăture echipei emisiunii de la Antena1.

„E un format de divertisment 100%, e un format în care mă regăsesc 100%, în același timp e un format care îmi permite să am foarte mult timp liber și pentru familia mea. Este o emisiune care se înregistrează în prima parte a săptămânii, ceea ce înseamnă că partea a doua a săptămânii poate să fie pentru proiectele din online.

A contat foarte mult să fie un format care să-mi placă, un format care să-mi ofere timp, pentru mine, pentru viața mea, și în același timp să am o echipă extraordinară”, a transmis Cătălin Măruță, într-un interviu acordat site-ului Antena1.

Noua gazdă e emisiunii „Furnicuțele” a ales să menționeze că a primit mai multe oferte de a se întoarce în televiziune, după ce a plecat de la ProTV, dar că și-a dorit o pauză, după circa 18 ani de emisiuni live realizate zilnic. A fost o perioadă pe care și-a petrecut-o alături de familie, de soția sa, cunoscuta cântăreață Andra, și de cei doi copii ai lor – Eva și David.

„După ce am plecat, am primit foarte multe propuneri de a mă întoarce în televiziune, unele dintre ele venind destul de repede sau în diferite proiecte online. Am simțit că e nevoie de o pauză, iată că au trecut 7 luni de zile”, a ținut să precizeze Cătălin Măruță.

Cătălin Măruță: E prima regulă de la care pornim!

De altfel, Măruță a dezvăluit că proiectele ce țin de muncă sunt discutate în familie. Astfel că, înainte de a lua o hotărâre în privința unor proiectele în care urmează să se implice, discută cu toții, se sfătuiesc și abia apoi decid. „Începem să vorbim despre proiectul respectiv, e prima regulă de la care pornim, să ne susținem între noi”, a afirmat Cătălin Măruță, pentru sursa citată.

Noul sezon „Furnicuțele”, cu Cătălin Măruță ca prezentator, va începe la Antena 1 în 7 septembrie, de la ora 17:00. „Scamă și Blană i-au explicat clar lui Cătălin Măruță cum funcționează lucrurile în platoul «Furnicuțele». Din 7 septembrie 2026, de la ora 17:00, noul sezon. Mai bun, mai fresh… prezintă impecabil”, sună anunțul făcut de postul TV, în urmă cu doar câteva zile, pe rețelele de socializare.

În 12 august, Cătălin Măruță anunța public faptul că din această toamnă pentru el începe o poveste nouă: „Furnicuțele” – la Antena 1.

„După 18 ani într-un ritm zilnic, am simțit că am nevoie de o perioadă în care să am mai mult timp pentru familie, pentru copii, pentru mine și pentru proiectele pe care le-am tot amânat. Și mi-a prins tare bine.

De aceea mă bucur că această nouă aventură vine într-o formulă care mi se potrivește: divertisment, oameni cu care abia aștept să lucrez și un program care îmi permite să înregistrez emisiunile și să păstrez în continuare timpul pe care mi l-am dorit pentru familie și pentru celelalte proiecte ale mele.

Mi-a fost dor de televiziune. Dar cred că, mai ales, mi-a fost dor de întâlnirea cu voi”, le-a transmis Măruță, la acel moment, fanilor săi care se întrebau când va reveni în televiziune.

Mica publicitate