În timp ce Franța internă pare să se clatine sub presiunea unui caz de violență extremă asupra unei eleve de 11 ani, Emmanuel Macron a ales să-și joace ultima carte de mandat acolo unde se simte cel mai în siguranță: pe scena diplomatică internațională.
Summitul G7 de la Evian-les-Bains, pe care îl prezidează a doua oară în carieră, devine astfel mai mult decât o reuniune protocolară – este, pentru președintele francez, un test de relevanță într-un moment în care autoritatea sa pe plan intern a atins, potrivit mai multor sondaje recente, unul dintre cele mai scăzute niveluri din cele două mandate.
Un G7 cu o agendă supraîncărcată
Summitul de la Evian, desfășurat la malul lacului Geneva între 15 și 17 iunie, reunește liderii Canadei, Germaniei, Italiei, Japoniei, Marii Britanii, Statelor Unite și ai Uniunii Europene, alături de invitați din afara grupului – Egipt, Emiratele Arabe Unite, Qatar, dar și India, Brazilia, Coreea de Sud sau Kenya, semn al ambiției lui Macron de a transforma G7-ul într-un for mai larg de dialog cu așa-numitele „puteri intermediare”. Pe agendă se află, simultan, gestionarea acordului-cadru american-iranian semnat duminică – în special chestiunea redeschiderii Strâmtorii Hormuz, prin care trece aproximativ un sfert din comerțul mondial cu petrol și gaze -, continuarea sprijinului pentru Ucraina înaintea unor eventuale negocieri de pace cu Rusia, rivalitatea structurală cu China, dezechilibrele economiei globale și, nu în ultimul rând, reglementarea inteligenței artificiale, temă pentru care la Evian au fost prezenți și lideri din industria tehnologică precum Sam Altman sau Dario Amodei.
Prezența lui Donald Trump a rămas incertă până în ultimul moment, ecou al felului în care președintele american a părăsit brusc, anul trecut, summitul de la Kananaskis, din Canada. Macron pare să fi învățat lecția: l-a invitat pe Trump la o cină de gală la Versailles, miercuri, cu pretextul aniversării a 250 de ani de independență americană, dar și, după cum a recunoscut chiar el într-un interviu televizat, pentru a-l ține „până la capăt” la masa discuțiilor tehnologice. În același timp, relația rămâne încordată pe alte planuri: chiar înaintea plecării spre Evian, Trump a amenințat cu tarife suplimentare asupra vinurilor franceze, ca represalii pentru taxa franceză aplicată giganților digitali americani, iar Macron a răspuns cerând „o discuție respectuoasă, dar fermă”.
Diplomația ca refugiu politic
Activismul internațional al lui Macron nu e nou, dar s-a intensificat vizibil după dizolvarea Adunării Naționale din iunie 2024, care i-a redus drastic marja de manevră legislativă și bugetară pe plan intern. De atunci, președintele a investit tot mai mult în construirea unei „a treia căi” diplomatice, alături de puteri medii precum Canada, India sau Brazilia, prezentate ca un contrapondere atât la ambițiile imperiale ale Rusiei și Chinei, cât și la logica tehno-liberală impusă de marile companii americane de tehnologie. Calendarul rămas din 2026 confirmă această direcție: summitul NATO de la Ankara, programat pentru 7-8 iulie, summitul G20 de la Miami, în decembrie, găzduit chiar la una dintre stațiunile de golf ale lui Trump, și o paradă de 14 iulie dedicată anul acesta Ucrainei, la care sunt invitate cele 35 de state din „coaliția celor dispuși” să ofere garanții de securitate Kievului.
La acestea se adaugă vizita papei Leon al XIV-lea în Franța, în septembrie, încărcată de semnificație politică prin pozițiile critice ale pontifului față de administrația Trump și față de riscurile inteligenței artificiale. Pentru anturajul președintelui, citat de presa franceză, ultimul an de mandat fără posibilitatea unei realegeri oferă, paradoxal, o libertate de acțiune: rolul rezervat unui președinte aflat la final de mandat ar fi acela de a „proteja”, de a „asigura unitatea” și de a „reprezenta țara”, nu de a mai juca pe cont propriu cartea electorală internă. Fostul premier François Bayrou a dus aceeași idee mai departe, comparând actuala perioadă cu cea mai grea încercare traversată de Franța de la revenirea generalului de Gaulle, într-un context marcat de rivalitatea cu China și de imprevizibilitatea administrației americane.
Fractura internă: cazul Lyhanna și criza de legitimitate
Contrastul cu situația de pe plan intern este, însă, izbitor. Pe 4 iunie, corpul Lyhannei, o elevă de 11 ani, a fost descoperit în departamentul Gers, la câteva zile după dispariția ei; principalul suspect făcuse anterior obiectul mai multor plângeri pentru viol, fără ca acestea să fie urmate de o condamnare. Cazul a declanșat un val de indignare publică – peste 60.000 de persoane au manifestat într-o singură zi în toată Franța -, iar reacția inițială a lui Macron, care a vorbit despre „disfuncționalități manifeste” ale instituțiilor publice dar a cerut, în același timp, să nu se răspundă „unei drame prin strigăte”, a fost considerată nepotrivită chiar de președinta Adunării Naționale, Yaël Braun-Pivet, care a apărat dreptul cetățenilor de a-și exprima furia. Pe fondul presiunii publice, președintele a lăsat să se înțeleagă că ar putea exista resurse suplimentare pentru justiție, în timp ce un grup de deputați a depus o propunere legislativă amplă privind violențele sexiste, evaluată la un cost de aproape trei miliarde de euro.
Această criză se reflectă direct în sondaje, care rămân însă contradictorii ca amploare: în timp ce barometrul Ipsos-CESI pentru La Tribune Dimanche plasează în iunie încrederea în Macron la doar 19%, în scădere, iar YouGov indică 18%, un sondaj Elabe pentru Les Echos, publicat chiar înaintea valului de proteste, înregistra surprinzător un salt la 26%, cel mai bun scor al președintelui de peste un an. Dincolo de aceste variații, tendința de fond rămâne una de impopularitate cronică, accentuată de dizolvarea din 2024: potrivit unui barometru Odoxa, trei sferturi dintre francezi continuă să considere că Macron este un președinte slab, iar diferența de percepție dintre el și premierul Sébastien Lecornu – mai bine cotat – s-a păstrat constantă în ultimul an.
Un pariu pe propria moștenire
Această alăturare de imagini – un președinte omniprezent la Evian, încadrat de lideri mondiali și de giganți ai tehnologiei, și un președinte contestat acasă pentru gestionarea unei tragedii care a expus eșecuri instituționale reale (cazul Lyhanna) – rezumă, de fapt, dilema ultimului an al mandatului lui Macron. Diplomația internațională, unde competențele constituționale ale președintelui rămân solide și unde imaginea de lider global poate fi încă cultivată, devine terenul pe care își construiește moștenirea politică, în absența unei majorități parlamentare și a unei popularități interne care i-ar permite să impună reforme. Riscul, sugerat deja de criticile venite din interior, este ca această strategie să fie percepută drept o formă de evitare – un președinte care preferă să gestioneze crizele lumii decât pe cele ale propriei țări. Felul în care va fi gestionat în continuare dosarul Lyhanna, alături de rezultatele concrete ale summitului de la Evian, va arăta dacă Macron poate transforma acest ultim an de mandat într-un bilanț coerent, sau dacă va rămâne, așa cum sugerează deja unii comentatori francezi, un șir de gesturi simbolice fără ancorare reală în viața cetățenilor pe care îi conduce.
Evian 2026 rezumă, de fapt, paradoxul actual al diplomației occidentale: un summit conceput să arate unitate, dar incapabil să o garanteze. Sub aparența festivă a întâlnirilor protocolare, a serenadelor muzicale postate pe rețele și a discursurilor despre alinierea transatlantică, realitatea de la masa negocierilor a fost una de fracturi tot mai vizibile – Trump dispus să negocieze direct cu Putin, europenii temându-se să fie excluși din propriul război de la frontiera lor, iar tensiunile comerciale (de la vinuri la taxa digitală) amintind că alianța americano-europeană funcționează tot mai mult pe bază de tranzacție, nu de principiu comun.
Post Scriptum (din spatele scenei): După ziua de zâmbete și fotografii de la Évian, summitul G7 a intrat astăzi în partea sa cu adevărat dificilă: discuția despre război, alături de Volodimir Zelenski. Președinția franceză a venit la masă cu un obiectiv clar – consolidarea sprijinului militar și financiar pentru Ucraina înainte de orice negociere cu Rusia -, dar Donald Trump pare să aibă alte priorități. Președintele american a declarat că vrea să se concentreze din nou pe dosarul ucrainean, după întâlnirea de luni cu Macron la Hôtel Royal, spunând că „vom vedea dacă putem finaliza” un acord. De ziua sa, duminică, Trump a avut, după cum a precizat el, „două convorbiri foarte bune” – una cu Zelenski, cealaltă cu Putin -, descriindu-i pe ambii drept „foarte deschiși” către o soluție. Vestea că americanii vor trimite în scurt timp emisari la Moscova alimentează însă temerea, larg răspândită printre europeni, că interesele Kievului ar putea fi sacrificate sau că Europa ar putea fi pur și simplu lăsată pe dinafara discuțiilor. Atmosfera summitului a fost, de altfel, una contrastantă. Pe rețelele sociale, echipa de comunicare a Palatului Élysée a transformat sosirea liderilor la cina de lucru într-un mic spectacol muzical – Mark Carney a fost întâmpinat cu o piesă din Quebec „J’irai où tu iras” a lui Céline Dion, Giorgia Meloni cu ironicul „Felicità”, iar Donald Trump cu „Love Is a Long Road”.
Detaliile de culise spun, însă, o poveste mai puțin armonioasă: în cadrul întâlnirii bilaterale de luni după-amiază, relația dintre Macron și Trump a părut vizibil mai rece, mai ales după ce președintele american a fost întâmpinat la sosire de șeful protocolului de la Élysée, și nu de Macron însuși, contrar planului inițial. O sursă apropiată președintelui francez a minimalizat incidentul, explicând absența prin o întâlnire neplanificată cu brazilianul Lula da Silva, dar episodul a fost citit de unii ca un mesaj subtil de putere – cu atât mai mult cu cât, cu doar câteva ore înainte, Trump amenințase cu o taxă de 100% pe vinurile franceze, ca răspuns la taxa franceză aplicată giganților digitali americani. Pe fondul acestor tensiuni, dosarul Iranului a rămas pe agendă: cu acordul-cadru deja parafat electronic și semnarea oficială programată pentru vineri, Trump a asigurat presa că redeschiderea Strâmtorii Hormuz nu va necesita „prea mult ajutor” și că aceasta va fi „complet deschisă” până vineri, chiar dacă incertitudinile persistă. Macron, la rândul lui, și-a reiterat într-un interviu la TF1 oferta unei misiuni comune franco-britanice pentru a sprijini reluarea pașnică a traficului prin strâmtoare. Președintele francez a folosit același interviu pentru a aborda și o problemă mult mai apropiată de cotidianul francezilor: prețul carburanților. El a promis că scăderea cotațiilor petrolului se va reflecta și la pompă, mesaj reluat câteva ore mai târziu de premierul Sébastien Lecornu, care a anunțat o întâlnire, programată pentru dimineața următoare la Ministerul Economiei, între miniștrii Roland Lescure, Maud Bregeon, Serge Papin și reprezentanții distribuitorilor de combustibil.
Securitatea desfășurată la Évian a fost una dintre cele mai ample din istoria summit-urilor G7: aproximativ 16.000 de oameni din forțele de securitate internă, armată, servicii de informații, securitate civilă și salvare au fost mobilizați pentru a asigura summitul, sub coordonarea prefectei de Haute-Savoie, Emmanuelle Dubée. Orașul, care are doar puțin peste 9.000 de locuitori, a fost practic transformat într-o cetate: controale de acces, restricții de circulație, convoaie de jandarmi mobili și kilometri de garduri de securitate au marcat zilele premergătoare summitului. Primărița localității, Josiane Lei, a povestit chiar un episod amuzant – la întoarcerea acasă, pe 11 iunie, s-a trezit blocată la intrarea în propriul oraș, fiindcă permisul ei de acces nu funcționa. Pe partea elvețiană a lacului, autoritățile genevoze au avertizat asupra unui risc crescut de fraude cibernetice sofisticate în perioada summit-ului, iar manifestația din 14 iunie, organizată în Parc Mon Repos, s-a încheiat cu dispersarea cortegiului și intervenția poliției împotriva unor grupuri de tip „black bloc”, de la care au fost confiscate obiecte periculoase și echipamente de camuflaj.
Évian mai găzduise deja, în 2003, summitul G8, eveniment care a rămas în memorie drept prima ocazie când Rusia a fost invitată să se alăture grupului – extindere anulată în 2014, după anexarea Crimeei, episod pe care chiar Trump l-a numit recent „o mare greșeală”.
