
Președintele AUR George Simion a avut un dialog de mai puțin de 20 de minute cu unul dintre cei mai controversați influenceri de peste Ocean. În discuția cu Mario Nawfal a deplâns condițiile în care este anchetat fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 Călin Georgescu.
În deschiderea dialogului cu influencerul american, George Simion și-a menținut discursul prin care acuză faptul că Georgescu a fost reținut pentru că „ar fi câștigat alegerile”.

George Simion, dialog cu influencerul Mario Nawfal
„Călin Georgescu este în închisoare dintr-un singur motiv: a câștigat cursa prezidențială din 2024. Nu a vrut să colaboreze cu deep state-ul din România și din Bruxelles. A contestat deep state-ul și dreptul elitelor de la Bruxelles de a conduce România. Și a continuat să lupte.
În această vară a mers în zeci de locuri din țară, unde a întâlnit oameni – mii și mii de oameni s-au adunat în sprijinul lui. Așa că l-au băgat la pușcărie. Au inventat al treilea proces și au pornit un război judiciar împotriva lui. Acum are 30 de zile de arest și îl pot condamna pentru ani de zile. Aceasta este intenția lor.”.
Simion dă și date din anchetă. Acesta spune că „Georgescu nu a beneficiat de banii pe care i-ar fi primit de la omul de afaceri”. „ Nu am vrut să votăm pentru guvernele lor marionetă. Călin ținea aproape de mine și îmi spunea și el să nu votez aceste guverne marionetă. Rămânem fermi. Nu ne este frică. După Călin, urmez eu.
Procurorii lor pregătesc probe împotriva mea. Azi au adus-o chiar și pe soția lui, Cristela Georgescu, care este o doamnă drăguță, decentă. Au adus-o și pe ea la audieri în fața procurorilor, ieri l-au adus și pe tatăl ei și fac un spectacol total la televizor din Călin, vor să le spună românilor că e un criminal, că e un hoț. Dar el nu a furat nimic”, mai spune liderul AUR.
George Simion acuză că este șantajat să voteze Guvernul
Simion mai acuză că acum este șantajat pentru a vota Guvernul și că „Nicușor Dan este o marionetă”.
„Ei ne-au furat alegerile și ne-au furat democrația. Avem un președinte marionetă pe nume Nicușor Dan, care în ultimele săptămîni a făcut declarații că alegerile nu sunt bune pentru cetățeni și pentru țară. Deci vă dați seama: democrația nu e bună. Am început și procedurile de suspendare a președintelui marionetă.
Dar deep state-ul lucrează. Controlează mulți dintre membrii Parlamentului. Controlează toate canalele TV. Acum suntem pe un canal TV care trebuia să ne susțină cauza și suntem atacați, inventează tot felul de lucruri împotriva noastră zi de zi”.
🇷🇴 Romania canceled its presidential election, jailed the man who WON the first round, and now opposition leader George Simion says he might be NEXT!
I spoke with Simion about the extraordinary situation unfolding in Romania… It’s really shocking.
In November 2024, Călin Georgescu stunned the political establishment by winning the first round of the presidential election.
Two weeks later, the Constitutional Court ANNULLED the vote over unproven allegations of foreign interference WITHOUT evidence!!!
Now Georgescu is behind bars, ordered into 30 days of pretrial detention over an alleged €1.1 million fraud.
But Simion insists the case is politically motivated, and he believes the crackdown won’t stop with Georgescu:
“After Călin, I will come next.”
Simion says prosecutors have opened 7/8 criminal cases involving his party’s leadership, and the pressure is now extending to their families. The playbook is clear: try to break the people on the other side so that they eventually give in…
Georgescu’s wife and father-in-law have been summoned for questioning, while the daughter of one opposition MP and the wife of another have also come under investigation.
And then there’s BIG BROTHER!!
He says intercepted private conversations involving Georgescu were leaked to the press, including remarks criticising Simion himself.
He believes the intention was to turn the two opposition figures against each other, but it DIDN’T work.
And there’s another extraordinary contradiction.
Simion says Georgescu explicitly urged supporters to remain peaceful after the election was cancelled, telling them to express their anger through the ballot box.
Yet Georgescu also faces prosecution over allegations of plotting violent unrest following the annulment.
The authorities allege serious criminal wrongdoing. Georgescu denies the accusations, while Simion says the proceedings amount to a campaign of political persecution.
And Simion is making clear that he has no intention of abandoning his ally:
“We are prepared to go to prison.”
He says the opposition will take its case to Brussels on October 14, demanding Georgescu’s release and challenging what he describes as the erosion of Romanian democracy.
Nearly two years after Romania cancelled its presidential election, the fight over what happened is escalating far beyond the ballot box.
@georgesimion @CG_Romania
— Mario Nawfal (@MarioNawfal) October 8, 2026
George Simion îl compară pe Georgescu cu Trump sau Bolsonaro
Simion a făcut mai multe paralele între cazul lui Georgescu și dosarele în care a fost anchetat Trump, printre altele pentru oferirea de bani din campanie unei prostituate cu scopul de a-i cumpăra tăcerea. De asemenea, Georgescu a fost comparat în mai multe rânduri și cu fostul lider Bolsonaro.
„E ca în cazul Bolsonaro. E ca în cazul lui Donald Trump la alegerile din 2020 și 2024. Dar e și mai grav, pentru că suntem o țară din UE, unde democrația și constituția ar fi trebuit să fie protejate și apărate. Dar e exact contrariul. Suntem singurul partid care se opune ca România să dea bani Ucrainei. Și pe unele culoare, în discuții private, asta se spune despre noi: ”Da, dar, știți, trebuie să dați bani ucrainenilor…”. Da, dar și populația română este săracă și merită atenția noastră.”
Întrebat cum ar putea să-l aresteze și pe el, Simion a declarat că există un proces în care partidul este acuzat de faptul că ar fi umflat unele facturi. Acesta a mai adăugat că sunt șapte sau opt cazuri deschise împotriva liderilor AUR. Totul s-ar face pentru că AUR nu vrea să acorde voturile pentru noul Guvern.
George Simion a mai punctat că „actualul sistem” încearcă să fabrice acuzații împotriva lor, dar vor lupta până la capăt.
Cine este Mario Nawfal
Mario Nawfal este și un apropiat al lui Călin Georgescu și a avut numeroase reacții vehemente pe platform X la adresa justiției din România. Postările sale au fost distribuite de fiecare dată de Elon Musk.
La doar 30 de ani, libanezul-australian are peste 2 milioane de abonaţi pe X.
Dansator în competiţiile dominicane de bachata, consilier pentru investiţii în criptomonede şi chiar investitor în mai multe start-up-uri, Nawfal şi-a construit în mare parte reputaţia pe reţeaua de socializare.
El s-a făcut cunoscut pentru prima dată pentru că a vorbit despre criptomonede pe canalele de streaming live „Spaces”, în urma prăbuşirii platformei de schimb FTX.

Dar faima sa se bazează mai mult pe interviurile pe care le prezintă acum la „Roundtable”, unde atrage o medie de aproximativ 200.000 de ascultători în direct de mai multe ori pe săptămână, potrivit site-ului de analiză spacesdashboard.com.
Nawfal, care locuieşte la Dubai, a fost, de asemenea, ţinta unor acuzaţii de infracţiuni şi a unei condamnări.
În 2015, Comisia australiană pentru concurenţă şi consum a amendat afacerea sa de vânzare cu amănuntul a blenderului Froothie cu 10.800 de dolari australieni (aproximativ 6.200 de euro) pentru „prezentarea falsă sau înşelătoare” a promoţiilor la anumite produse.
YouTuberul Christopher Zakrzewski, cunoscut şi sub numele de „Upper Echelon”, a acuzat o altă societate a lui Nawfal, IBC, de pompare şi dumping în sectorul criptomonedelor.

