
Platforma americană Polymarket, cunoscută pentru predicții legate de crypto, politică, economie, sport, finanțe, tehnologie și alte domenii, a prezentat marți care este trendul predicțiilor pe scena politică din România.
România se îndreaptă mai degrabă spre alegeri anticipate decât spre învestirea unui nou premier, arată Polymarket, una dintre cele mai mari piețe de predicții din lume.
54% șanse pentru dizolvarea Parlamentului
Dizolvarea parlamentului, care duce automat la alegeri anticipate, este creditată cu 54% șanse. Predicția acoperă intervalul rămas până la 21 decembrie 2026. Asta înseamnă că un pariu pe dizolvarea parlamentului este câștigător dacă asta se va întâmpla până la sfârșitul anului.
Luca Niculescu are, se pare, 45% șanse să fie viitorul premier al României. Pe de altă parte, tot predicțiile de pe Polymarket indică 71% șanse ca viitorul prim-ministru să fie un independent sau un tehnocrat.
Luca Niculescu, a patra încercare de premier a lui Nicușor Dan

Luca Niculescu, diplomat și fost jurnalist, a fost desemnat, luni seară, de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. Este a patra nominalizare de premier pe care o face șeful statului de la demiterea guvernului Bolojan de acum cinci luni.
Fost jurnalist, apoi ambasador al României la Paris și secretar de stat în Ministerul de Externe, Niculescu intră acum pentru prima dată în cursa pentru funcția de premier. Misiunea lui este însă la fel de dificilă precum a celor desemnați înaintea sa: să găsească o majoritate într-un Parlament în care partidele au rămas pe poziții foarte diferite.
Luca Niculescu are la dispoziție 10 zile pentru a veni cu lista miniștrilor și programul de guvernare.
Ce șanse are premierul desemnat Luca Niculescu să treacă de Parlament
Politologului Cristian Pîrvulescu este de părere că Luca Niculescu are avantajul unui profil neconflictual, care poate fi acceptat de formaţiuni diferite, însă tocmai lipsa unei baze politice proprii poate deveni principala sa vulnerabilitate.
„Desemnarea lui Luca Niculescu spune mai mult despre blocajul partidelor decât despre persoana aleasă. Profilul ales arată că nimeni nu mai poate impune un premier al propriei tabere.”, consideră politologul Cristian Pîrvulescu.
În această interpretare, alegerea unui premier din afara partidelor nu este doar rezultatul căutării unui profil tehnocrat, ci şi consecinţa faptului că partidele nu reuşesc să impună una dintre propriile variante fără să provoace opoziţia celorlalte formaţiuni.

