
După circa 20 de minute de discuții cu președintele Nicușor Dan, delegația PSD prezentă la consultările de luni de la Cotroceni a ieșit de la întrevederea convocată de șeful statului, înaintea desemnării unui nou candidat la funcția de premier.
Liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o scurtă declarație de presă că „PSD, ca principalul partid din Parlamentul României, a solicitat președintelui mandatul de prim-ministru”.
Grindeanu, nominalizarea PSD pentru funcția de prim-ministru
„Nominalizarea sunt eu, așa cum stiți, această nominalizare a fost făcută în urmă cu câteva săptămâni”, a mai punctat Grindeanu.
Liderul formațiunii social-democrate a adăugat că la aceste discuții „am transmis că PSD își dorește să fie parte a soluției”.
„PSD îşi doreşte să avem rapid un guvern, un guvern care să facă rectificare, să facă bugetul anul acesta, astfel încât să intrăm în 2027 cu un buget nou. PSD îşi doreşte – şi am transmis preşedintelui ceea ce am spus din primăvară – schimbarea direcţiei de administrare a ţării”, a mai afirmat Grindeanu, luni, 5 octombrie.
Săgeți la actualul premier interimar: Austeritatea pe care a impus-o Ilie Bolojan nu este soluţie
„Austeritatea pe care a impus-o Ilie Bolojan nu este o soluţie”, a ales să sublinieze șeful PSD.
„Această austeritate a dus la scădere economică, la cea mai mare inflaţie din Europa, la scăderea consumului 12 luni consecutiv, la 70.000 de şomeri în plus, la scăderea investiţiilor directe în România”, a mai afirmat Grindeanu, după consultprile de la Cotroceni.
PSD vrea instalarea rapidă a unui nou guvern cu puteri depline
Șeful PSD a insistat că partidul pe care-l conduce vrea să fie „parte a soluției” și că, spre deosebire de alții actori de pe scena politică, social-democrații nu au așa-numite „linii roșii”. „Nu avem linii roşii, pe care alţii le au. Sigur, susţinem soluţii din care facem parte. N-am făcut congrese prin care să eliminăm pe ceilalţi, să spunem că nu vom mai face niciodată majorităţi, n-am trasat lucrurile în acest mod, aşa că îmi doresc rapid şi ne dorim rapid să avem această soluţie.
O soluţie care să ne scoată din acest blocaj politic şi să schimbe direcţia ţării”, a mai declarat Sorin Grindeanu, după ce a ieșit de la consultările de la Cotroceni.
Din delegația PSD au făcut parte, pe lângă Sorin Grindeanu, alți cinci reprezentanți, printre aceștia Marian Neacșu și foștii miniștri Alexandru Rogobete (Sănătate) și Simona Bucura Oprescu (Muncă).
După social-democrați, au intrat la discuțiile cu președintele Nicușor Dan reprezentanții delegației AUR. George Simion, președintele acestui partid, lipsește de la consultările de luni, de la Cotroceni.
Conform programului oficial anunțat de la Cotroceni încă de zilele trecute, consultările de luni, 5 octombrie, vor avea loc după următorul program:
Ora 14:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 14:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 15:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
Ora 15:30 – Uniunea Salvați România (USR);
Ora 16:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
Ora 16:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;
Ora 17:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);
Ora 17:30 – Partidul Oamenilor Tineri (POT);
Ora 18:00 – Grupul parlamentar Uniți pentru România;
Ora 18:30 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;
Ora 19:00 – Parlamentarii neafiliați.

