Ultima Oră

Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare. Ce măsuri pregătește pentru pensii și salarii

Jurnalist Social și Actualitate 3 min de citire
Publicat la:

Premierul desemnat Luca Niculescu spune, despre programul de guvernare la care lucrează alături de echipa sa, că își propune să identifice soluții pentru creșterea veniturilor, cu prioritate pentru românii cu pensii mici. De asemenea, prim-ministrul desemnat anunță că vor fi reluate discuțiile pentru adoptarea noii legi a salarizării unitare.

„Lucrăm intens la definitivarea programului de guvernare, iar pachetul de măsuri va fi orientat spre relansarea economică, protejarea puterii de cumpărare și susținerea celor care au fost cel mai mult afectați de creșterea prețurilor și de ajustarea fiscal-bugetară”, a anunțat Luca Niculescu, sâmbătă seară, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare. Ce măsuri pregătește pentru pensii și salarii
sursa foto: ziarulunirea.ro

Premierul desemnat: Ne propunem să identificăm soluții pentru creșterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici

Printre primele măsuri avute în vedere, cu prioritate, se numără identificarea unor pârghii financiare care să permită creșterea veniturilor pentru românii cu pensii mici.

„În privința pensiilor, ne propunem să identificăm soluții pentru creșterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici, care resimt cel mai puternic efectele inflației și ale costului vieții. Ne dorim ca efortul de consolidare fiscală să fie însoțit de măsuri de solidaritate și sprijin pentru cei care au cea mai mare nevoie”, susține Niculescu.

Totodată, premierul desemnat a ales să menționeze că, în ceea ce privește salarizarea, va relua discuțiile pentru adoptarea noii legi a salarizării unitare, pentru a construi „un sistem mai echitabil și predictibil”, cu un calendar de aplicare adaptat posibilităților bugetare.

„Toate aceste măsuri vor fi construite prin dialog transparent cu sindicatele, patronatele și partenerii politici, având în vedere atât nevoia de a proteja veniturile românilor, cât și responsabilitatea de a continua reducerea deficitului și de a asigura stabilitatea financiară a țării”, a subliniat premierul desemnat în mesajul postat în seara zilei de 10 octombrie.

Când vrea Luca Niculescu să depună în Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor

Recent, premierul desemnat a anunțat că intenționează să depună joi, în Paarlament, programul de guvernare și lista miniștrilor pe care îi va propune pentru a face parte din viitorul Executiv.

„Ieri (joi-n.red.) au fost primele discuții cu partidele, au fost discuții constructive, au fost discuții de substanță, vor continua și în zilele următoare, luni e o altă sesiune de discuții și, evident, concluziile le vom trage cel mai probabil joi, când intenționez să depun programul și lista cu Cabinetul de miniștri”, a declarat Niculescu, vineri, la Digi24.

„Toate opțiunile sunt pe masă: Guvern tehnocrat, Guvern hibrid: politic – tehnocrat, Guvern politic. Evident că îmi doresc o majoritate cât mai solidă pentru un Guvern care nu doar să treacă de votul Parlamentului, dar după aceea să poată să-și ducă la capăt cu bine programul, să facă reformele de care este nevoie, să facă schimbările de care este nevoie, să le dea încrederea românilor că cei care îi conduc sunt oameni rezonabili și responsabili”, a transmis la acel moment premierul desemnat.

Premierul desemnat a discutat deja cu liderii PSD, PNL și UDMR

După prima rundă de consultări pe care a avut-o joi, cu liderii PSD, PNL și UDMR, Niculescu a anunțat că au fost „discuții bune și foarte concrete”. „Am vorbit despre liniile principale din viitorul program de guvernare. Am abordat împreună problemele legate de sănătate, agricultură, administrație locală și dureroasele inegalități sociale din România.

Mă bucur că am fost întâmpinat cu deschidere pentru găsirea acelei soluții care sa deblocheze criza politică și economică. Deschidere pentru a găsi o formulă de guvernare responsabilă.

Am intrat în prima fază a discuțiilor. Am văzut pozițiile celor trei partide cu care m-am întâlnit azi. Și am remarcat un lucru important pentru stabilitatea țării: toate sunt de acord că trebuie să ne înscriem în coordonatele fiscal-economice pe care România și le-a asumat”, a transmis Luca Niculescu, joi, pe rețeaua de socializare. Luni, urmează ca premierul desemnat să aibă consultări cu USR și cu celelalte grupuri parlamentare.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.