Informații intrate în posesia noastră descriu cât de tensionată a fost ședința CSAT de luni. Președintele Nicușor Dan, într-un neobișnuit acces de furie, a luat foc de cum a intrat în sală, criticând ultimele decizii luate cu impact pe politica externă. Țintele mâniei sale au fost, fără surprize, Oana Țoiu și Ilie Bolojan, ale căror boacăne au făcut țara de râs în Occident.
Ședința de la începutul săptămânii a fost una ieșită complet din tiparul protocolar. Scos din sărite de ce tocmai aflase, Nicușor Dan a cerut socoteală pentru votul dat de Oana Țoiu împotriva dreptului de veto al României în Consiliul Europei. Decizia a fost luată, culmea, fără știrea președintelui, care este, conform prerogativelor, șeful politicii externe.
Cine decide în numele României?
Apetitul USR pentru război îl știam, ni l-a dezvelit și Radu Miruță, care abia așteaptă să conducă în luptă cu rușii cei răi un batalion de trotinești. Dar să vezi că micii neomarxiști de la București ajung până acolo încât renunță la a mai avea un cuvânt de spus pe plan extern, asta e prea de tot! Poate și din această cauză a intrat Nicușor Dan pe ușa sălii la ședința CSAT vizibil iritat. Direct, președintele a atacat ultima decizie a conducerii MAE – votul dat de Oana Țoiu prin care România a renunțat la dreptul de veto în Consiliul Europei.
Cum spuneam, astfel de decizii, care au greutate strategică, trebuie să treacă, obligatoriu, prin biroul președintelui, nu pot fi luate unilateral de un ministru.
Când a cerut explicații despre cele întâmplate, sursele noastre spun că Bolojan s-a spălat pe mâini și ar fi arătat cu degetul spre Țoiu, bâjbâind că nici el nu fusese informat de ce vot urma să se dea. Cu alte cuvinte, Oana Țoiu a votat „de capul ei”, fără nicio consultare prealabilă.
Cine mai conduce, de fapt, politica externă a României?
Nicușor Dan a ajuns într-o poziție imposibilă, ca să nu spunem de-a dreptul umilitoare. Dacă recunoaște public că nu a știut nimic despre votul ăsta, pică jalnic în fața partenerilor externi, arătându-se un președinte fără control asupra propriului minister de Externe. Dacă, dimpotrivă, lasă lucrurile așa cum sunt, confirmă ce scriem în „Național” de atâta vreme: că România „ăstora” este un stat complet obedient și a dovedit-o și în chestiunea votului pentru „veto”; ceilalți „vecini” din Est (Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia și statele baltice) au ales, toate, să își păstreze acest drept.
USR, la 9%. Cu marjă de eroare cu tot?
În fața acestui haos instituționalizat, se mai miră careva că ultimele sondaje confirmă ceea ce era limpede – USR a coborât la doar 9% simpatie populară! Nouă la sută, atât mai contează, în ochii electoratului, formațiunea cu slogan „Fără penali în funcții publice” și președinte un incompatibil declarat de justiție și confirmat de CCR.
Apropo, ce forță intergalactică trebuie să intervină pentru ca Dominic Fritz să elibereze, într-un final, biroul de la Primăria Timișoara? La cine să apeleze bănățenii pentru a scăpa de acest personaj, dacă până și judecătorii Curții Constituționale sunt sfidați pe față?
Revenind, știți ce-i culmea? Că un partid minoritar, cu simpatie populară cât pofta după o bere caldă într-o zi de iulie, ține, totuși, nu numai frâiele diplomației românești, ci pe ale întreg Guvernului.
Germania închide discret ușa Moldovei
Și tot de la ședința de luni vine și un semnal cutremurător pentru regiunea noastră: Germania ar vrea să închidă, discret, ușa aderării Republicii Moldova la UE. Miza din spatele acestei mutări este una mult mai mare decât pare la prima vedere. Și balticele Estonia, Lituania și Letonia încep să adopte aceleași rezerve.
Nu știm cu exactitate cum s-au derulat discuțiile din CSAT, dar informațiile parvenite de la Cotroceni indică faptul că Nicușor Dan însuși ar fi adus în discuție această schimbare de poziție a Germaniei. Motivele posibile sunt multiple: negocieri discrete pe axa Berlin-Moscova, temeri legate de bugetul UE pe 2027 (deja blocat la Bruxelles din cauza costurilor uriașe ale sprijinului pentru Ucraina) sau, pur și simplu, teama Bundestagului în fața tăvălugului AfD, pornit din Saxonia și tot mai greu de oprit.
În același timp, schimbarea de atitudine a Germaniei ar putea ascunde și altceva decât o simplă ezitare birocratică. „Național” a mai scris despre interesul nemților pentru Transilvania, dar, în acest context, subiectul merită privit mai atent. Dacă Moldova nu poate intra în UE pe calea directă, rămâne pe masă varianta împinsă în față vara asta: reunificarea cu România. Un asemenea scenariu vine, însă, cu un preț mare: ce anume ar trebui România să cedeze marilor cancelarii europene, și în special Berlinului, pentru a avea „undă verde”?
Chișinăul are un preț, iar Germania pare că, deja, i-a stabilit prețul. Transilvania!?
