Scriam în numărul de ieri că Nicușor Dan pare să-și pregătească ieșirea din scenă. Eventuala nominalizare pentru funcția de premier a lui Luca Niculescu arată ca o retragere strategică din prima linie a politicii. Merită, însă, să privim puțin mai atent în spatele cortinei. Dacă președintele face un pas înapoi, hai să vedem cine începe să fie împins, discret și metodic, în lumina reflectoarelor. Să fie o întâmplare că, de câteva luni, numele Mirabela Grădinaru este tot mai prezent în spațiul public, promovat chiar cu insistență?
De la Chișinău la Washington, de la summituri NATO la dezbateri despre medicina de familie găzduite chiar la Palatul Cotroceni.
Avem doi președinți, cumva?
Partenera de viață a președintelui a devenit, de când fostul primar al Capitalei s-a mutat în „casă” nouă, o prezență constantă la evenimente de prim rang. Este același tipar sesizat cu ușurință și care se repetă cu precizie mecanică: apariție calculată a prietenei lui Nicușor, urmată de un comunicat oficial de la Administrație, apoi presa aservită (mainstream) preia mesajul și-l rostogolește, iar publicul primește, la pachet, câteva reportaje care lustruiesc frumos imaginea.
Nu ne interesează viața personală a nimănui, dar când este în joc poziția României pe anumite teme, întrebările noastre sunt legitime: cine plătește această campanie de PR pentru Mirabela Grădinaru (nu Dan!) și în ce calitate oficială se întâmplă toate astea?
Nu spun că Mirabela va candida negreșit în 2030, că există o decizie în acest sens luată în subteranele Cotrocenilor, dar se vede cu ochiul limpede că în jurul iubitei lui Nicușor se construiește, cu grijă, o imagine pentru public care depășește calitatea de parteneră de viață a unui șef de stat. Când vezi că o adevărată armată a fost pusă în mișcare, iar receptorul (românul care votează) este bombardat cu apariții publice repetate, evenimente tematice, participări internaționale, comunicate și preluări generoase în presă, e limpede că la mijloc este o strategie de PR care ascunde un plan amplu.
Să privim numai ritmul aparițiilor Mirabelei în prime-time. În martie, a fost la Washington, la summitul dedicat primelor doamne și organizat la inițiativa Melaniei Trump, unde a vorbit despre experiența de a reprezenta România (în calitate de ce, că ea nu este Prima Doamnă a României?!). În iulie, a apărut în fotografiile de grup de la recepția organizată în marja summitului NATO de la Ankara. Nu a lipsit nici de pe la întâlnirile unde s-a discutat războiul din Ucraina, iar acum, la început de septembrie, tocmai a dat o fugă până la Chișinău, unde a avut o întrevedere privată cu Maia Sandu (printre altele). Ce poate discuta tête-à-tête șeful unui stat cu iubita lui Nicușor Dan?
În momentul în care aceste apariții se înmulțesc, prin repetarea lor se transmite următoarea imagine: femeia care vorbește despre problemele societății, femeia care merge la Washington, femeia care stă lângă Maia Sandu, femeia care apare alături de liderii NATO, femeia care prezidează dezbateri la Cotroceni și transmite mesaje pe teme ce țin de sănătate sau educație.
Încet-încet, avem produsul finit livrat românilor: Mirabela nu mai este doar concubina lui Nicușor Dan, ci începe să devină o instituție. Avem, cumva, doi președinți?
Cine suportă cheltuielile?
În baza Legii 544/2001, Administrația Prezidențială trebuie să lămurească niște lucruri. În ce calitate participă Mirabela Grădinaru la anumite evenimente oficiale? În ce măsură reprezintă ea România? Cine îi suportă cheltuielile atunci când deplasarea este făcută în context instituțional? Care este temeiul administrativ pentru aceste participări?
Dacă, în schimb, Mirabela Grădinaru este doar partenera președintelui, atunci să fie tratată ca atare! Dacă ea reprezintă oficial România, atunci să ni se spună în ce calitate și cine i-a dat mandatul! Deocamdată, nu am auzit ca în România să se fi inventat o funcție de „aproape Primă Doamnă”.
„Șmecheria” pe care o încearcă Sistemul se cheamă, de fapt, spoială. O spoială fină, întinsă pe tv și în ziar până când românul uită să mai întrebe de unde a apărut autoritatea și începe să accepte să primească ordine. Mai o conferință despre copii, mai o prezență pe la Washington, ceva reuniune NATO, poze la Chișinău… și, uite așa, fără să fi candidat vreodată, te trezești cu un profil public gata livrat românilor! Așa se fabrică imaginea politică: nu anunți dinainte candidatura, prima dată construiești notorietatea, o îmbraci în cauze nobile, o fotografiezi lângă oameni importanți, îi dai acces la microfon, livrezi comunicate de presă și te asiguri că sunt publicate. După suficiente repetări, gloata va începe să creadă că „Alesul” a fost dintotdeauna acolo.
De ce toate astea? Pentru că Nicușor Dan e depășit. Este un președinte fricos, care amână lucrurile până se rezolvă de la sine, un președinte care fuge de responsabilitate și arată că n-are chef de muncă. Iar Sistemul și-a dat seama că are nevoie de altcineva, la fel de maleabil și ușor de controlat, dar care și înțelege ce presupune această funcție.
