
Sorin Grindeanu, liderul PSD, a lansat un atac dur la adresa USR. Grindeanu a acuzat USR, într-un mesaj transmis joi, 3 septembrie, că „își trădează țara” pentru a face scut în jurul „unui condamnat”, în contextul în care Grupul Renew, din care face parte partidul condus de către Dominic Fritz, ar fi încercat să impună în Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE) a Parlamentului European o rezoluție referitoare la respectarea statului de drept în România.
Potrivit liderului PSD, rezoluția ar fi putut ajunge în plenul Parlamentului European, dacă social-democrații europeni nu s-ar fi opus demersului.
Grindeanu „tună” la adresa partidului condus de Fritz: A trecut o linie a iresponsabilității politice
„Pentru a face scut în jurul unui condamnat, USR își trădează țara! A trecut o linie a iresponsabilității politice pe care niciun partid românesc nu ar trebui să o încalce.
Grupul Renew, din care face parte USR, a încercat să impună în Comisia LIBE din Parlamentul European o rezoluție care să pună sub semnul întrebării respectarea statului de drept în România. O rezoluție care ar fi putut ajunge în plenul Parlamentului European, dacă vocea rațiunii nu ar fi primat până la final.
Social-democrații europeni au fost de la început alături de noi, iar rezoluția a fost un eșec. Inclusiv PPE și-a schimbat decizia, chiar în ultimul moment”, a transmis Grindeanu, joi, pe pagina sa de Facebook.
Grindeanu acuză că useriștii „nu au nicio limită”: „Au vrut să folosească țara ca armă în propriul război politic”
„Rând pe rând, minciunile useriștilor și ale altor trădători de dreapta au fost contracarate cu argumente”, a adăugat Grindeanu a mai ținut să sublinieze că o astfel de rezoluție ar fi afectat grav imaginea României, invocând scăderea investițiilor străine sub mandatul lui Ilie Bolojan, actualul premier interimar.
Totodată, liderul PSD a susținut că reprezentanții USR ar fi încercat să folosească România „ca armă în propriul război politic”.
„Când investițiile străine au scăzut deja cu 80% sub mandatul lui Bolojan, ce semnal ar fi dat o astfel de rezoluție despre țara noastră?!
Useriștii însă nu au nicio limită. Au vrut să folosească țara ca armă în propriul război politic. Când ajungi să pui sub semnul întrebării statul de drept din România, afectezi credibilitatea noastră în fața partenerilor externi”, a acuzat Sorin Grindeanu.
Grindeanu, limbaj dur: USR, „o haită de bezmetici trădători”
Liderul PSD și-a continuat șirul criticilor la adresa USR-ului, partidul condus de către Dominic Fritz, actualul edil al orașului de pe Bega, care riscă să fie debarcat de la șefia Primăriei Timișoara, după ce a fost declarat definitiv de instanță în conflict de interese. Grindeanu a folosit o exprimare dură la adresa USR-ului, catalogând partidul drept „o haită de bezmetici trădători”.
„Fritz nu este România! Este doar un politician condamnat printr-o decizie definitivă a instanței.
USR nu este România! Sunt doar o haită de bezmetici trădători care sacrifică interesele României și banii europeni pentru a-și conserva scaunele.
Să îți folosești imaginea țării ca monedă de schimb pentru a face presiune internă este dovada supremă a lipsei de coloană vertebrală, pe care românii o vor putea sancționa la vot!”, susține Grindeanu.
În finalul mesajului său, liderul PSD dă de înțeles că social-democrații vor rămâne vigilenți când vine vorba de USR. „Până atunci, rămâne cum am spus: PSD se va bate cu acești trădători peste tot! Pentru că fiecare zi cu ei la putere înseamnă încă o zi care îngreunează traiul românilor, încă o zi în care economia este pulverizată și justiția atacată!”, a conchis Sorin Grindeanu.

