Ultima Oră

PSD respinge propunerea lui Bolojan de a susține un guvern tehnocrat: „O perdea de fum”. Pe cine ar accepta premier

Jurnalist Social și Actualitate 4 min de citire
Publicat la:

În așteptarea unui anunț de la Cotroceni, cu privire la numele viitorului premier desemnat, s-a aflat că PSD respinge varianta unui guvern tehnocrat propusă de Ilie Bolojan – premierul interimar și liderul PNL – considerând ideea drept „o perdea de fum”, potrivit unor surse politice.

Social-democrații transmit, în schimb, că ar putea vota un guvern care ar putea fi condus de către Alexandru Nazare, în cazul în care acesta ar fi propus premier, însă doar dacă Executivul va avea miniștri de la PSD.

PSD: Îl putem susține pe Nazare, dar cu miniștri de la PSD

Așadar, social-democrații ar accepta varianta unui Executiv condus de Nazare, în cazul în care Sorin Grindeanu, propunerea susținută de PSD, nu ar fi varianta aleasă de șeful statului, cel care va desemna premierul, dar doar cu miniștri propuși de PSD.

De altfel, PSD acuză că ideea unui guvern tehnocrat este „doar o strategie, o perdea de fum”, iar social-democrații transmit că nu vor vota un astfel de Executiv. „Ori minoritar PSD, ori guvern în jurul PSD. Putem susține Nazare, dar cu miniștri de la PSD” – ar fi declarat social-democrații, conform Antena3.

Pare-se că nici varianta vehiculată intens, pe surse, în ultimele zile, nu ar mai fi de actualitate – și anume eventuala nominalizare a lui Luca Niculescu pentru funcția de premier.

„Luca Niculescu s-a fâsâit. Nici nu știu dacă el a fost întrebat” – ar fi spus social-democrații, care au adăugat, potrivit sursei citate, că i-ar fi transmis lui Bolojan „să avem o înțelegere până se face guvernul, să nu fim jucați pe rând de AUR, să își facă majorități cu noi sau cu ei și să își împingă agenda. Nu a vrut”.

Ce transmisese, recent, Bolojan

La momentul de față negocierile pentru formarea unui nou Executiv sunt dificile, niciuna dintre tabere nefiind, se pare, sigură pe faptul că ar putea conta pe cele 233 de voturi necesare pentru învestirea Guvernului.

Sâmbătă seară, premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, prin intermediul unei postări pe Facebook, faptul că nu se retrage din funcția de premier, carând „un guvern neutru”. „Dar un autentic guvern de tehnocrați, nu unul cu miniștri controlați din birourile PSD”, a scris Bolojan, în 12 septembrie.

„E timpul pentru decizii! Costurile iresponsabilității coaliției de facto PSD-AUR, care a lăsat România fără guvern într-o perioadă de crize interne și externe, fără să pună nimic în loc, pot crește în fiecare zi. Patru luni, cu atribuții limitate, ne-am făcut datoria față de România. Și ne-o vom face până la capăt!

Provizoratul poate continua? Da, dar cu costuri care pot fi mai mari pentru români. În primul rând, scumpirea împrumuturilor de care finanțarea României este încă dependentă. Chiar dacă rezultatele financiare ale guvernului sunt bune, instabilitatea politică majorează dobânzile. Fiecare punct procentual poate însemna miliarde anual.

Lipsa garanției că viitorul executiv va continua buna guvernare îngrijorează investitorii și se poate reflecta în evaluarea ratingului de țară”, a scris Bolojan în postarea de la finalul săptămânii trecute.

Soluția propusă de Bolojan: Un guvern neutru, format din tehnocrați, cu obiective clare și limitate

„Demisia unui premier sau a unor miniștri dintr-un guvern demis nu ar face decât să accentueze criza și să blocheze până și activitățile guvernamentale curente. Ar fi iresponsabil.

Pentru a putea evita costurile, România are nevoie de un guvern de încredere, instalat cât mai repede. Primul pas pentru deblocare este desemnarea de către președintele României a unui premier credibil. Acesta ar urma să-și negocieze sprijinul parlamentar pentru noul guvern. (…)

Poziția PNL a fost clară de la începutul acestei crize: soluția firească era un nou guvern politic, cu răspundere politică. PSD, care a coagulat o majoritate pentru doborârea guvernului, ar fi avut astfel ocazia să preia guvernarea. Dar nu a reușit sau nu a vrut să își asume această răspundere.

PNL, USR și UDMR au propus o soluție de compromis: o rotativă la guvernare, cu susținere reciprocă, între cele două blocuri care nu mai pot guverna împreună. Am propus un premier credibil: dl. Siegfried Mureșan.

PSD a refuzat, pentru că soluțiile transparente presupun răspundere. Iar PSD preferă înțelegerile pe sub masă, jocurile de culise și transferul responsabilității către alții.

În aceste condiții, o soluție de deblocare, departe de ideal, dar necesară, este un guvern neutru, format din tehnocrați, cu obiective clare și limitate: rectificarea bugetară, finalizarea procedurilor de închidere a PNRR, elaborarea bugetului pentru 2027, cu menținerea liniei de redresare convenite cu partenerii și finanțatorii României. Dar un autentic guvern de tehnocrați, nu unul cu miniștri controlați din birourile PSD”, a mai scris Bolojan.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.