Ultima Oră

Războiul clanurilor în PNL: Mureșan sare la beregata lui Predoiu!

Acest articol exprimă opinia autorului și nu reflectă în mod necesar poziția redacției Național.

Jurnalist Politică și Geopolitică 5 min de citire
Publicat la:

Guvernul pe care Siegfried Mureșan încearcă să-l ducă în Parlament nu este altceva decât „Cabinetul Bolojan 2” – cu aceeași formă și tot felul de interese, dar ascunse sub o etichetă nouă. Există și o mică diferență, însă e una de-a dreptul …explozivă. Îl vizează pe Cătălin Predoiu, de la „Interne”, al cărui portofoliu este dorit de mai mulți și în special de Ilie Bolojan și gașca sa. La MAI se pregătește instalarea unui om docil, ales exact pentru lipsa de coloană vertebrală.

Războiul clanurilor în PNL: Mureșan sare la beregata lui Predoiu!Spiritele sunt, deja, inflamate în PNL, iar Mureșan vine acum și aruncă gaz peste vâlvătaia propriului partid.

Bolojan vrea control total asupra MAI

Ministerul de Interne este unul dintre centrele de putere ale statului, cu Poliție, Jandarmerie, structuri operative, prefecți și o uriașă capacitate administrativă. Cine controlează „Internele” deține una dintre cele mai importante pârghii din România.

Așadar, să nu-și facă iluzii careva cu privire la motivele reale din spatele acestei mișcări. Interesul lui Ilie Bolojan legat de MAI nu ține de nicio reformă instituțională sau de eficiență administrativă. La mijloc este doar propria siguranță politică. După ce Guvernul l-a demis prin vot covârșitor, în loc să degajeze terenul de la Palatul Victoria, premierul a continuat să semneze contracte de miliarde de euro, multe dintre ele fiind expuse unor posibile contestații serioase (asta, ca să fim eleganți în exprimare).

În termeni cât se poate de simpli, a stăpâni MAI înseamnă a păstra sub cheie dosarele care, la un moment dat, pot să-l îngroape pe Bolojan. Din acest motiv, baronul de Oradea face lobby pentru instalarea la vârful „Internelor” a protejatului său, Mircea Abrudean, actualul șef al Senatului. Calculul e limpede: cu Abrudean la butoane, anchetele în care apare numele lui Bolojan pot bate pasul pe loc, iar el își va continua combinațiile nestingherit, din umbră.

Războiul clanurilor în PNL: Mureșan sare la beregata lui Predoiu! Cătălin Predoiu a devenit o țintă și pentru că, în războiul din Modrogan, a stat, oarecum, neutru. În conflictul intern care a rupt PNL în două tabere – Bolojan&neoliberalii progresiști vs. „răzvrătiții” strânși în jurul lui Thuma Hubert și Rareș Bogdan -, Predoiu a evitat să iasă public cu declarații „sforăitoare”, dar pe care mulți alți liberali le-au dat sperând că-și întăresc poziția. Cu alte cuvinte, nu i-a luat partea șefului cel mare, când a fost încolțit, iar această atitudine detașată nu i-a picat deloc bine lui Bolojan.

Pentru Ilie, independența afișată de Cătălin Predoiu și jocurile pe care el le face (multe vizite în SUA efectuate în 2025) sunt ceva de neacceptat. Poate de aceea vrea să spargă această nucă tare, căutându-i, deja, înlocuitori. Numele vehiculate sunt două – Mircea Abrudean și Florin Roman – și ambele sugerează că se vrea un om docil, fără personalitate puternică, genul de „yesmen” de care Bolojan are nevoie.

Ca să înțelegeți mai bine tabloul, trebuie să arătăm că și Siegfried Mureșan are propriile ambiții. Din acest motiv, în loc să păstreze distanța de orice scandal, a preferat să-i facă jocul lui Bolojan, grăbindu-se să arunce pe piață măsurile pe care le va lua, dacă va ajunge premier. Are în plan să „revoluționeze” MAI, cu țintă directă instituția Poliției, pe care o vrea schimbată din temelii. Nu știm dacă statul prea mult la Bruxelles i-a lovit simțul realității lui Mureșan, dar, în România, să ameninți cu restructurări majore Poliția, exact acum, într-un moment de maximă tensiune socială, cu tabere politice în război deschis și cu o societate deja la limita răbdării, nu e strategie, ci se cheamă invitație directă la represalii.

Cine amenință statutul polițiștilor într-un asemenea context nu trebuie să se mire dacă, la un moment nepotrivit, se va trezi cu anchete pornite împotriva lui și a apropiaților săi!

De ce riscă totul Siegfried Mureșan?

Trebuie spus clar un lucru foarte important: dincolo de bătălia pentru „Interne”, Siegfried Mureșan are și o miză personală care îl împinge să iasă la atac. Este de notorietate faptul că își dorește să ajungă președintele PNL, astfel că și-a calculat pașii pentru a atinge acest obiectiv. Ajuns premier, Mureșan știe că va putea forța o schimbare la vârful partidului. Numai că, fără statutul oferit de Palatul Victoria, un asemenea plan devine imposibil de dus la capăt.

„În Modrogan e viespar acum”, spun sursele noastre și nu poți combate această afirmație prin contraargumente solide. Atacul declanșat la adresa lui Predoiu este o nouă declarație de război apărută în interiorul unui partid și-așa măcinat de conflicte. Nu era de ajuns că s-a format o tabără puternică a nemulțumiților, din care fac parte nume importante, a mai apărut și lovitura pregătită de Mureșan împotriva lui Predoiu.Războiul clanurilor în PNL: Mureșan sare la beregata lui Predoiu!

Fiecare asemenea confruntare nu face decât să erodeze și mai mult PNL. La ritmul cu care apar noi focare interne, este doar o chestiune de timp până când flăcările vor mistui partidul Brătienilor.

Nu credeți? Păi, hai să ne uităm puțin la ultimele declarații făcute de liberali – îți dau impresia că nici ei nu cred în varianta unui guvern condus de Siegfried Mureșan! Secretarul general Dan Motreanu a spus că premierul desemnat va menține exact aceeași linie politică impusă de Bolojan. Asta nu sună ca o condamnare anticipată? Dacă tu știi că Parlamentul a demis Guvernul Bolojan fix pentru politicile de austeritate care au cocoșat poporul român, ce sens are să anunți, cu subiect și predicat, că și Guvernul Siegfried Mureșan va merge exact pe același drum și va face aceleași lucruri? O asemenea afirmație este, de fapt, o invitație deschisă către Parlament să respingă, din nou, rețeta eșuată a guvernării PNL-USR.

Dacă n-ar fi cât se poate de gravă, am râde de această situație: România condusă de liberali și progresiști pregătește un guvern care nu știe cum să convingă Parlamentul, dar știe cine trebuie să controleze „Internele”, și are un premier desemnat care cică nu vizează fotoliul altcuiva, dar începe să reorganizeze scaunele din jurul său.

Deocamdată, Predoiu este cartoful fierbinte aruncat dintr-o mână în alta. Să vedem cine se va arde primul.

Mica publicitate