
După ce a făcut praf PNRR-ul României, Cristian Ghinea a găsit, în sfârșit, o nouă misiune pe măsura talentului lui: războiul cu magistrații. Dar, privind cu detașare la jihadul pe care l-a declanșat în numele unei justiții progresisto-globaliste încă nelegiferată pe la noi, nu putem ignora imaginea pe care o vedem – procurorii își fac doar datoria când intră peste dușmanii din PSD și devin „sindicat mafiot” când ajung să bată la ușa unui USR-ist.
Pentru cine nu mai ține minte, Ghinea e ministrul care a avut grijă să strecoare în PNRR-ul României cele mai dure ținte de decarbonizare din toată Uniunea Europeană. Așa am ajuns să închidem centralele pe cărbune, să nu construim hidrocentrale și, într-un final, să avem o criză energetică fără precedent.
Dar, vom reveni la acest subiect.
Limbaj de senator USR
Deși trebuie să dea niște explicații importante românilor, Cristian Ghinea nu are timp de asta. De ce? Pentru că este ocupat să-i numească „jeguri umane” pe procurorii DIICOT, după ce mai înainte îi botezase „procurori pesediști jegoși”. Iar între cele două ieșiri, a mai aruncat pe Facebook și o salatăcu „merdenele”, „mafie” și „răpiri”, totul de-a valma, dar cu o direcție foarte clară.
Teoretic, lovind în CSM și procurori, Ghinea declanșează, de fapt, un atac orchestrat împotriva Guvernului Bolojan, din care doar USR și câțiva neoliberali din tabăra premierului mai fac parte.
Firesc, Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat imediat, catalogând afirmațiile lui Ghinea drept „derapaj de limbaj, de cele mai multe ori suburban”. A fost sesizată și Inspecția Judiciară, care va trebui să verifice dacă declarațiile senatorului USR nu afectează independența justiției și încalcă principiul separației puterilor în stat.
Gloata USR-istă a reacționat pe FB vorbind despre libertatea de exprimare, dar când numești o breaslă întreagă adunătură de „giboni borfași”, „procurori pesediști jegoși” și „jeguri umane”, asta se cheamă direct că înjuri ca ultimul bețiv de la crâșmă. Diferența este că alcoolistul micționează în pantaloni, iar tu o faci pe instituțiile statului.
Omul cu jaloanele cele mai dure
Înainte să plece la război împotriva procurorilor (au mai încercat și alții și acum prezintă rețete de gătit pe Instagram!), Ghinea ar face bine să se gândească la ziua când va fi chemat să răspundă pentru felul în care a negociat PNRR-ul în numele României. Țara noastră plătește în prezent, august 2026, prețul celor mai dure jaloane asumate de vreun stat membru UE. Plătim prin facturi uriașe, prin energie scumpă, prin dependență de importuri, prin închiderea unor capacități de producție care ar fi trebuit să ne asigure securitatea energetică. Iar Cristian Ghinea, care a semnat această condamnare a României, acum se dă drept victima unui sistem corupt.
Ce ipocrizie dezgustătoare! Cei care au distrus economia României, acum se plâng că justiția e rea? Cei care au închis minele și termocentralele, au blocat hidrocentralele și dezvoltarea țării, acum țipă că suntem dependenți de importuri și că justiția nu funcționează?
Dacă lui Ghinea i se pare că-i mai simplu să urli la procurori decât să răspunzi la întrebări privind propriile decizii (De ce ai făcut-o? Cine te-a pus? Câți bani?), poate că ar trebui să-și reconsidere strategia, fiindcă drumul pe care l-a băgat GPS-ul macoveic e înfundat.
Se strânge lațul, băieți!
De fapt, am ajuns la esența problemei. Când Justiția anchetează PSD-iști sau suveraniști, pentru USR totul este perfect: „Sistemul” funcționează exact cum trebuie, iar orice critică la adresa procurorilor e catalogată drept atac la democrație – „Lăsați Justiția să-și facă treaba! Nimeni nu este mai presus de lege! Instituțiile trebuie să funcționeze! Ieșiți să apărăm statul de drept!”.
Dar, când le vine rândul nesătuilor de fonduri publice, atunci tonul se schimbă radical. Procurorul nu mai este eroul statului de drept, ci devine suspect, iar ancheta lui seamănă a „execuție politică”. „Se încearcă discreditarea noastră”, latră gașca de zurlii din Guvern.
În 2020, Clotilde Armand era surprinsă pe camerele de filmat cotrobăind prin sacii cu voturi, într-o sală care trebuia să fie sigilată; patru ani mai târziu, dosarul de fraudă electorală a fost clasat, exact înainte de alegerile locale. Să ne amintim și de Dan Barna, chiar președintele partidului, care a fost anchetat ani de zile de DLAF și DNA pentru proiecte cu fonduri europene în care sora lui era direct implicată și beneficiară; într-un final, dosarele au fost clasate, iar Barna, „pensionat” în Parlamentul European, loc călduț și plătit bine.
Cel mai recent exemplu: Dominic Fritz a fost găsit în conflict de interese și a trebuit dată o lege (declarată constituțională de CCR!) ca să… Mai vedem ca să ce, fiindcă până acum Nicușor Dan nu a promulgat-o.
Păi, stați puțin! Justiția este independentă sau nu este? Dacă este independentă, atunci trebuie să fie lăsată să ancheteze și când vă convine, și când nu vă convine, dragilor! Altfel, problema pare a fi doar criteriul după care voi evaluați Justiția.
Votați de 12% dintre români (iar mulți spun că procentul real, dacă scazi entuziasmul de bulă și erorile de Sistem, nu trece de 6-7%), USR-iștii vor acum o Justiție numai a lor. Să nu fie independentă, nici imparțială, dar una recunoscută oficial și care să rămână la cheremul partidului. Bună când muşcă din alţii, rea, coruptă și „instrumentalizată politic” când latră la ei.
Indiferent cât de mult ar înjura, adevărul rămâne același: USR vrea o justiție la comandă, dar asta poartă un singur nume: dictatură!

