România se sufocă sub un Guvern demis care împarte bugetul după bunul plac, iar AUR , portavocea mișcării suveraniste, răspunde cu turnee prin America și zâmbete la festivaluri de diasporă. Specialiștii partidului sunt mulți, doi – Petrișor Peiu, care hărțiuiește Facebook-ul cu analize de grădiniță, și Muhamad Murad, în dreptul căruia există un mare „dar” cât tot Beirutul. Chiar și așa, formațiunea lui George Simion ar putea să smulgă puterea din ghearele grupării Bolojan&Incompatibilii, doar că nu pare interesată. Sau nu are timp, pentru că șeful partidului se plimbă prin America fix când țara arde?
Cât România se afundă într-o criză politică și economică despre care USR și PNL-Aripa Bolojan cred că poate fi administrată prin comunicate goale, explicații televizate și interminabile apeluri la „responsabilitate” și „austeritate”, AUR lasă impresia că încă își caută locul pe hartă. Doar că îl găsește tocmai peste Ocean, departe de nevoile și urgențele românilor.
George Simion a plecat în Statele Unite tocmai când țara arde. A considerat că sunt mai importante festivalurile de muzică și „spiciurile” pe la biserici, unde vorbește despre identitate naționalist-creștină și legătura cu România. Se comportă ca și cum ar fi în campanie electorală – strânge mâini, zâmbește la cameră și dă mesaje care gâdilă urechile diasporei.
Foarte frumos, dar în același timp foarte… la momentul nepotrivit. Dacă la Chicago, în Illinois, grijile sunt legate de ce vor face „Bulls” în noul sezon din NBA, la București, Guvernul Bolojan împarte banul public după obiceiul de la Oradea – un leu ție, unu-doi lei mie.
Până și susținătorii fideli pun, acum, întrebări incomode. Cu ce iese în față AUR în aceste momente, când țara are nevoie de acțiune și de soluții? Cu selfie-uri la festivaluri de doi cenți? Cine, în AUR, are capacitatea reală să scoată România din groapa în care a împins-o șleahta Bolojan & Incompatibilii?
Unde sunt specialiștii, George?
Petrișor Peiu terorizează Facebook-ul cu câte n-șpe postări pe zi, dar între a fi „analist economic” și a fi cu adevărat specialist în problemele macro care țin de stabilitatea și dezvoltarea unei țări e o diferență cât între CSA Steaua și FCSB – în aparență, aceeași poveste, în esență, unii joacă în fața a mii de oameni, alții atrag câțiva părinți ieșiți cu copiii la un picnic de sâmbătă pe un stadion gol.
Peiu vorbește mult, spune puțin și are explicații de grădiniță acolo unde României îi trebuie soluții complexe, cu zeci de variabile în joc simultan.
Dar, un personaj despre care se vorbește foarte puțin este Muhamad Murad. El e excepția – poate singurul politician din AUR care a demonstrat, cu adevărat, performanță economică. Doar că succesul lui vine cu un „dar” imens atașat – a beneficiat de capital „la liber” din Liban. Așa că nici aici lucrurile nu sunt atât de simple pe cât și-ar dori partidul să pară.
Deci, din nou: unde sunt specialiștii AUR? Unde e echipa de guvernare care stă în așteptare? Unde sunt oamenii care să se ocupe de economie, energie, administrație, agricultură, sănătate, educație, infrastructură și politică externă? Unde este proiectul concret care să spună românilor nu doar ce-i rău la Bolojan, USR sau PNL, ci ce va face AUR în prima sută de zile după ce preia puterea? Ce taxe elimină și pe care le păstrează? De unde găsește bani pentru plăți urgente? Ce investiții accelerează? Ce renegociază la Bruxelles? Cum repară administrația locală paralizată de „nechef de muncă”? Cum oprește risipa? Cum redă economiei românești capacitatea de a produce?
Frica de propria putere
De la un timp încoace, AUR arată a partid care vrea puterea, dar se teme să o apuce. Păi, dacă îți este frică să apuci frâiele exact atunci când situația o cere – și, în loc de asta, privești impasibil cum un Guvern demis de Parlament continuă să-și facă de cap la Palatul Victoria, hăcuind bugetul public după bunul plac – atunci nu mai poți spune că ești opoziție. Ești complice, cum zic chibiții prin Cișmigiu.
Într-o perioadă atât de dificilă pentru România, când acasă puterea rescrie regulile în timpul jocului, fără nicio rușine, tot ce oferă AUR este turism politic prin America. Atât puteți sau, de fapt, ce vreți, mai exact? Să plece toți așa-zișii „trădători de neam”, ca partidul vostru să rămână singur la guvernare, fără opoziție, fără nimeni care să-i tragă de mânecă? Asta nu se numește suveranism, e direct dictatură. Dar, vedeți că România s-a scuturat de ea în decembrie ’89.
La viteza cu care se împiedică, gafând pe bandă rulantă, George Simion va duce partidul în cap la viitoarele alegeri („parlamentarele” din 2028). De ce? Pentru că milioanele de alegători ai electoratului suveranist nu așteaptă turnee prin State, oamenii vor implicare, nerv, dedicare și așteaptă un asemenea comportament acum, când țara este la ananghie, nu după.
Când te vei trezi, George Simion? Când vei înțelege că românii nu mai au răbdare cu amânările și cu pasivitatea? Ai promis să salvezi țara, dar ea e distrusă (și) de lipsa ta de acțiune, de fapt.
