Ultima Oră

Legea integrității, adoptată de Senat cu amendamentul care-l lasă pe Fritz fără mandatul de primar

Jurnalist de Investigație Justiție 1 min de citire
Publicat la:
Actualizat la:

Noua Lege a integrității (ANI) a fost adoptată, miercuri, 26 august, de plenul Senatului, cu 106 voturi „pentru”. Senatul este for decizional, astfel că legea – jalon din PNRR- va merge la promulgare.

Legea integrității – cunoscută și ca legea ANI – care include așa-numitul „amendament Fritz”, a trecut miercuri de plenul Senatului cu 106 voturi „pentru” și 19 voturi „contra”.

PNL, partidul condus de Ilie Bolojan, a votat pentru actuala formă a legii care are impact direct asupra mandatului de primar al lui Dominic Fritz, președintele USR și edilul Timișoarei, declarat definitiv de ÎCCJ în conflict de interese. USR a fost, de altfel, singurul partid care a votat împotrivă.

„Mingea” se mută la Nicușor Dan

Dat fiind faptul că Senatul e for decizional, legea va ajunge la Cotroceni, pe masa președintelui Nicușor Dan, în vederea promulgării. Șeful statului poate decide să semneze pentru promulgarea legii sau o poate întoarce în Parlament, pentru reexaminare.

Dacă va fi promulgată, inițiativa legislativă va duce la încetarea mandatului lui Dominic Fritz în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

CCR a stabilit că așa-numitul „amendament Fritz” este constituțional. Prevederea, introdusă de PSD, stabilește că aleșii pentru care a fost constatată definitiv o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese înainte de intrarea în vigoare a legii își pierd mandatul în termen de 30 de zile.

Mica publicitate