Ultima Oră
ȘtiriSocial

Atenţie, şoferi, cui daţi maşina! Noul Cod Rutier 2022 oferă puteri sporite Poliţiei Locale

1 min de citire
Publicat la:
Actualizat la:

Cei care își împrumută mașina vor trebui să dea informații despre identitatea șoferului nu doar la solicitarea Poliției Rutiere, așa cum este acum, ci Poliției Locale.

Asta prevede noul Cod Rutier 2022. Aceeași regulă se va aplica și în cazul mașinilor înmatriculate pe numele firmelor.

Proprietarii, obligaţi să colaboreze cu „Locala”

Poliţia locală va putea solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, de principiu, atunci când vine vorba despre oprirea sau parcarea neregulamentară a mașinilor.

„La solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice”, se arată într-un proiect de modificare a OUG 195/2002 – CODUL RUTIER, ce a primit deja votul Parlamentului.

Amenzi de până la 14.500 lei

Conform Codului Rutier, sancțiunile în cazul persoanelor fizice care nu comunică informațiile solicitate despre cel căruia i-a încredințat mașina sunt între 9 și 20 de puncte-amendă, fiind astfel cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei.

În cazul persoanelor juridice, amenda poate ajunge până la 14.500 de lei.

Mica publicitate