
Să mergi pe jos prin București înseamnă un slalom printre tot ce se aruncă în afara coșurilor de gunoi.
Chiștoacele, pachetele goale de țigări, paharele de plastic, dozele de băuturi, cartoanele pizza, șervețele, sticlele, pungile și resturile alimentare au năpădit trotuarele, parcările și stațiile STB. Situație similară în Gara de Nord, la intrările în metrou și în unele parcuri.
Printre blocuri sunt depozitate saltele jegoase și mobilier distrus. E suficient ca un singur neam prost să lase un scaun la colțul blocului: peste câteva zile, acolo se formează o grămadă de vechituri, saci cu moloz, haine, încălțăminte sau piese de instalații sanitare. Scuipatul cojilor de semințe e un obicei vechi, înrădăcinat și transmis din generație în generație.
Egoismul urban
Firmele de salubritate nu pot lupta cu nepăsarea și aroganța neamurilor proaste. Mulți bucureșteni au o mentalitate care aduce cu egoismul urban: mențin curățenia în propriile apartamente, însă se consideră întreptățiți să murdărească spațiul public deoarece există cineva plătit să strângă după ei.
Mizeria atrage mizerie
Mizeria atrage mizerie – nu mai ține cont de sector sau de statulul social al cartierului. Dispare apartenența la comunitate, se instaurează obișnuința cu urâtul, resemnarea și complicitatea.
Bucureștiul nu va deveni curat peste noapte. Are nevoie de campanii de conștientizare, inclusiv în mass-media și pe rețelele de socializare. Autoritățile trebuie să gestioneze mai eficient un oraș care se vrea european și civilizat, iar cetățenii trebuie să-l respecte și să se respecte pe ei înșiși.
Bucureștenii s-au obișnuit să trăiască în mijlocul mizeriei. Nu par deranjați de acest ”specific local” dezolant. Acceptă degradarea. Nu se vede o dorință de schimbare, ci inerție și decontectare de la realitate.
Curățenia nu înseamnă doar ridicarea gunoiului, trebuie menținută prin absența murdăririi. Este oglinda educației și comportamentului.

