Ultima Oră
ȘtiriSocial

„Este umilitoare”. Sindicatele din Educație resping „în bloc” ultima variantă a proiectului Legii salarizării

Jurnalist de Investigație Justiție 4 min de citire
Publicat la:

Sindicatele din învățământ resping categoric ultima variantă a proiectului Legii salarizării, propusă de Guvernul condus de către premierul interimar Ilie Bolojan.

Cele mai importante organizații sindicale din Educație – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” – au anunțat un „nu categoric” față de ultima formă a proiectului. Sindicaliștii susțin că prevederile referitoare la angajații din învățământ demonstrează lipsă de considerație față de personalul din sistemul educațional.

Critică în termeni duri ultima formă a proiectului: Propunere de introducere a unei indemnizații „de senioritate” este umilitoare

„Federațiile sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învățământ preuniversitar și superior – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” – afiliate confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național C.S.D.R., C.N.S.L.R. – FRĂȚIA și Cartel Alfa, resping categoric ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar.

Propunere de introducere a unei indemnizații „de senioritate” este umilitoare, iar întreaga anexă privitoare la învățământ (în care nu se regăsesc propunerile argumentate ale organizațiilor sindicale) demonstrează desconsiderarea personalului din educație”, transmit sindicatele într-un comunicat comun făcut public miercuri, 26 august.

Legea salarizării iscă un val de nemulțumiri în sistemul public

Noua formă a Legii salarizării a iscat nemulțumiri în mai multe sectoare-cheie ale sistemului public. Nu doar sindicatele din Educație critică proiectul, ci și cei din administrație publică, asistență socială și Justiție. Se reclamă diminuarea valorii de referință, dar și reducerea unor sporuri. Federația Columna-SCOR avertizează că este pregătită să declanșeze proteste, iar sindicatul grefierilor le cere parlamentarilor: „Nu votați acest masacru!”.

Cu doar câteva zile rămase până la 31 august, data limită pentru îndeplinirea jalonului din PNRR, proiectul noii legi a salarizării generează tot mai multă nemulțumire la nivel sindical.

Pe lângă reacția de la nivelul celor trei mari federații sindicale din Educație, și acel „nu categoric” față de ultima formă a proiectului legii salarizării, proiectul este respins și de Federația Columna-SCOR, reprezentativă pentru administrația publică și asistența socială, care susține că noua variantă este chiar mai dezavantajoasă decât precedenta.

Federația Columna-SCOR amenință cu proteste

Federația Columna-SCOR a anunțat încă de zilele trecute, după ce reprezentanții săi au analizat noua formă a proiectului, că amendamentele esențiale formulate pentru administrația publică și asistența socială au fost „pur și simplu ignorate”.

Prima critică vizează diminuarea valorii de referință de la 4.100 la 4.000 de lei. Sindicaliștii Columna-SCOR mai reclamă că proiectul nu respectă ierarhizarea posturilor realizată în urma evaluării coordonate de Banca Mondială și nici intervalele de coeficienți prevăzute în lege.

Federația acuză și reducerea sporurilor acordate pentru munca în ture și în timpul sărbătorilor legale.

O altă situație invocată la capitolul probleme o reprezintă omiterea din anexele proiectului a unor categorii întregi de unități de asistență socială. Potrivit sindicatelor, angajații acestora riscă să piardă sporurile pentru condițiile de muncă.

„Nu putem accepta un proiect în care fiecare formă nouă aduce mai puțin decât cea precedentă. Nu putem accepta o lege a salarizării mai proastă decât este Legea nr. 153/2017”, a transmis Federația Columna-SCOR.

Federația sindicală a avertizat că este pregătită să demareze „orice formă de acțiune de protest prevăzută de lege” și le-a solicitat partidelor să găsească „soluții imediate de formare a unui Guvern cu care să putem negocia o lege a salarizării corectă și echitabilă”.

Grefierii le-au cerut public parlamentarilor să nu voteze „acest masacru”

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a reacționat, de asemenea, față de proiectul legii salarizării. „Nu votați acest masacru” – au cerut public reprezentanții sindicatului într-un apel adresat partidelelor parlamentare.

„Nu votați această lege a austerității secrete și a taxelor abuzive! Oricine își va pune semnătura pe un asemenea proiect va deveni complice direct la distrugerea puterii de cumpărare a populației”, au transmis reprezentanții grefierilor.

Sindicatul susține că efectele proiectului nu se limitează la bugetari sau la angajații din Justiție. „Angajații din sistemul public au familii întregi de întreținut în mediul privat, au părinți pensionari și copii care vor fi direct afectați de valul de taxe și impozite impus pentru a acoperi această gaură bugetară de miliarde de lei”, au transmis reprezntanții Sindicatului Dicasterial.

„Cetățenii României nu vor uita și nu vor ierta acest sabotaj economic. Poporul va ține minte fiecare vot”, au avertizat sindicaliștii.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.