Piața Obor a rămas o schemă de supraviețuire. Partea proastă este că adevăratul producător nu se mai vede, a fost înlocuit de intermediari.
Lăsați hipstereala cu ”celebrii mici” și moda vintage. Capitalismul vine de la bani generați de cerere și ofertă. Cerere ar fi, dar cum rămâne cu oferta în Obor?
Oferta a copiat supermarketurile în strategia ticăloasă și nerușinată de după pandemie: cumperi ce ți se mai dă, nu ce vrei tu.
Celui din spatele tarabei i se vede în ochi dorința de a te păcăli, privirea de speculant. De fapt, comportamentul intermediarului. Jovial, mimează amabilitatea, dar nu se lasă până nu îți strecoară un fruct sau o legumă stricată pe cântar. Obicei vechi, bine înrădăcinat.
Practic, prețurile ținute, sus indiferent de anotimp, sunt indentice. Nu găsești o diferență mai mare de un leu. Pare epoca mercurialului de pe vremea lui Ceaușescu. Aici am ajuns, nimeni nu se revoltă.
Liniște ca în bibliotecă
Cea mai șocantă percepție în Obor este o liniște ca în bibliotecă. Aștepți să auzi strigătele vânzătorilor care își laudă marfa și încearcă se te atragă. Zgomot, agitație, convingere, reclamă. Nimic. Banul nu prea circulă.
În realitate, piața funcționează împotriva comerțului: se poartă o luptă dintre speculanți și cumpărători. Vezi agresivitatea pentru 50 de bani în plus (tarabagiu) sau în minus (dorința clientului), prăbușirea relațiilor pe care se baza negustoria. Nu există dialog, argumente, tot ce înseamnă comunicare de bun simț între oameni, doar lăcomie și meschinărie.
Fumul grătarelor ascunde o realitate deprimantă
Fumul grătarelor de mici ascunde o realitate deprimantă, un decor fals și forțat. Lipsește autenticitatea, bunăstarea, prosperitatea. Orășenii s-au obișnuit cu acest mediu toxic. Tinerii habar n-au ce înseamnă mâncare de calitate, sunt dispuși să înghită orice. Turiștii străini văd piața drept un obiectiv ”cool”, parte dintr-un spectacol urban cu origini balcanice.
Țăranii, câți au mai rămas, stau cu ochii în gol. Ar trebui să fie structura morală a Oborului, însă au devenit personaje rare, obosiți să trăiască într-o țară care îi disprețuiește sau îi invidiază.
Nu există în nicio piață din București vreo urmă a tradiției, ci doar kitsch-ul atotcuprinzător și o teribilă respingere a valorilor autohtone.
