
Sabah Baku s-a calificat în premieră în faza principală a Ligii Campionilor, iar în spatele performanței se află Valdas Dambrauskas (49 de ani). Povestea lituanianului este spectaculoasă: în urmă cu 26 de ani, și-a finanțat drumul spre antrenorat cu banii câștigați la „Vrei să fii milionar?”.

Sabah a trecut dramatic de Hapoel Beer Sheva în play-off. După 1-2 în tur, campioana Azerbaidjanului s-a impus pe teren propriu cu 5-2 după prelungiri și a câștigat dubla cu scorul general de 6-4.
Este cea mai mare performanță din istoria clubului și prima calificare în faza principală a Ligii Campionilor.
În 2000, pe când avea 23 de ani, Dambrauskas a participat la versiunea lituaniană a emisiunii „Vrei să fii milionar?”. A plecat acasă cu 4.000 de litas, echivalentul a aproximativ 1.160 de euro.
În loc să cheltuiască premiul, lituanianul l-a investit în viitoarea sa carieră. A plecat în Anglia, unde a studiat științele sportului și a urmat cursuri pentru a deveni antrenor.
A acumulat experiență în preajma unor cluburi precum Manchester United, Fulham și Brentford, iar primul său post de antrenor principal a fost la Kingsbury London Tigers, formație din liga a noua engleză.
Au urmat experiențe la Zalgiris, RFS, Gorica, Ludogorets, Hajduk Split, OFI, Omonia și Diosgyor, înainte de a ajunge, anul trecut, la Sabah Baku.
La 26 de ani după apariția la concursul de televiziune, investiția de aproximativ 1.160 de euro l-a purtat până în Liga Campionilor. „Este o seară grozavă. Sabah Baku este cea mai bună echipă pe care am antrenat-o în cariera mea. Ne-am calificat în faza principală a celui mai bun turneu din lume. Astăzi sunt cel mai fericit antrenor din lume”, a declarat Dambrauskas.
Tehnicianul a recunoscut că echipa sa a comis și greșeli în fața lui Hapoel, dar a promis că acestea vor fi analizate ulterior. Pentru moment, însă, lituanianul vrea să savureze performanța: „Fanii care au venit pe stadion nu vor uita această seară. Voi sărbători această zi”.

