Ultima Oră

Vremea se răcește și vin ploile. Cod galben în Capitală și în mai multe județe/Zonele unde se anunță lapoviță și ninsoare

Jurnalist Social și Actualitate 4 min de citire
Publicat la:

După o perioadă cu temperaturi mult mai ridicate decât cele specifice unei luni de toamnă, vremea schimbă foaia. Meteorologii anunță o scădere a temperaturilor, dar și precipitații – sub formă de ploaie, dar și de lapoviță și ninsoare – la munte, în zonele înalte (la peste 1500 metri).

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică dimineață, 11 octombrie, o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, pentru intervalul 12 octombrie, ora 10:00 – 13 octombrie, ora 10:00.

Cod galben de ploi: Sunt vizate mai multe județe, dar și Capitala

Vremea se răcește și vin ploile. Cod galben în Capitală și în mai multe județe/Zonele unde se anunță lapoviță și ninsoare
foto: meteoromania.ro

„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și în Carpații de Curbură vor fi ploi însemnate cantitativ. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și pe arii restrânse de 40…50 l/mp”, anunță ANM.

Județele vizate de atenționarea meteo sunt: Argeș, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova și Teleorman și, parțial, județele Brașov, Covasna și Vrancea. Și municipiul București se va afla „sub umbrela” acestei atenționări Cod galben de ploi.

Informare meteo: ploi și vânt

Și tot duminică, ANM a emis o informare meteo de ploi moderate cantitativ și precipitații mixte la altitudini mai mari de 1500 de metri, dar și intensificări ale vântului. Informarea meteo este valabilă de duminică, 11 octombrie, de ora 10 până marți, 13 octombrie, la ora 10.

Potrivit specialiștilor, temporar va ploua în toate regiunile. Duminică, 11 octombrie, ploile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării, iar luni, 12 octombrie, se vor semnala mai ales în jumătatea de sud-est a teritoriului. „Acestea vor avea și caracter de aversă, iar pe arii restrânse vor fi însoțite de descărcări electrice.

La munte, la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă acumulate vor fi în general de 15…20 l/mp și pe alocuri vor depăși 30 l/mp”, conform ANM.

Vremea se va răci duminică în regiunile vestice și nord-vestice și sud-vestice, iar de luni și în restul zonelor

Meteorologii atrag atenția că vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală în general de 45…50 km/h, local în est, sud-est și în extremitatea de sud-vest a teritoriului. În zonele montane înalte, rafalele vor fi și mai puternice. Potrivit specialiștilor, la munte, cu precădere în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini mari vor fi rafale de 70…90 km/h.

„Vremea se va răci duminică (11 octombrie) în regiunile vestice și nord-vestice și sud-vestice, iar de luni (12 octombrie) și în restul zonelor”, precizează reprezentanții ANM.

Prognoză specială pentru București

Și tot duminică, ANM a transmis și o prognoză specială pentru zona municipiului București. Dacă pe timpul zilei vremea va fi frumoasă și cu mult mai caldă decât normalul perioadei, începând de duminică seară ăși vor face apariția în peisaj ploile.

Luni, cerul va fi noros în Capitală, iar ploile vor fi destul de însemnate cantitativ. Totodată, valorile termice vor scădea simțitor, comparativ cu ziua de duminică. În prima zi a săptămânii viitoare, temperatura maximă prognozată pentru București se va situa în jurul a 15-6 grade.

Cum arată prognoza anunțată de ANM pentru București:

Prognoza pentru intervalul 11.10.2026 ora 10:00 – 12.10.2026 ora 09:00

Vremea va fi frumoasă pe parcursul zilei, cerul mai mult senin și valorile termice mult mai mari decât cele normale pentru această dată. Începând cu orele serii treptat se va înnora și temporar va ploua (cantitate de apă de 3…6 l/mp).

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 13…14 grade.

Prognoza pentru intervalul 12.10.2026 ora 09:00 – 13.10.2026 ora 10:00

Vremea se va răci semnificativ. Cerul va fi noros și va ploua în cea mai mare parte a intervalului. Vor fi și averse și se vor cumula cantități de apă în general de 20…30 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu ușoare intensificări ziua (viteze la rafală de până la 45 km/h).

Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 9…10 grade.

ANM precizează că în intervalul 11 octombrie, ora 10 – 13 octombrie, ora 10, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de informare meteorologică pentru ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului.
Iar în intervalul 12 octombrie, ora 10 – 13 octombrie, ora 10, pentru București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică tip Cod galben pentru ploi însemnate cantitativ.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.