Autostrada Transilvania e dovada perfectă că, în România, „urgența” nu e o stare, e un ultim refugiu, cuvântul pe care îl scoți din sertar abia după ce ai epuizat toate variantele prin care puteai să nu faci nimic. Asociația Pro Infrastructură cere acum, în regim de panică organizată, ca CNAIR și constructorul UMB să deschidă până la finalul lunii tronsonul Poarta Sălajului-Zimbor, deși contractul semnat în 2020 promitea autostrada gata încă din 2023.
Restul lotului, Zimbor-Nădășelu, stă blocat de două viaducte apărute din senin, după ce dealul a decis, de două ori, să alunece exact pe unde fusese proiectată autostrada. Iar dincolo de acest șantier, harta e și mai sumbră: din cei 302 de kilometri de autostradă pe care statul i-a promis contractual pentru tot anul 2026, țara a livrat, până la jumătatea lui iulie, exact zero.
Autostrada Transilvania: 12 kilometri, șase ani, o singură scuză de ultim moment
Tronsonul Zimbor-Poarta Sălajului are 12,24 kilometri și stă, în iulie 2026, la 99% stadiu fizic. Atât de aproape de final încât devine ridicol că mai discutăm despre el. Asociația Pro Infrastructură nu mai are răbdare să fie diplomată: „Solicităm oficialilor CNAIR și constructorului UMB să deschidă circulația pe A3 între Poarta Sălajului și Zimbor până cel târziu la sfârșitul acestei luni. Nu mai este timp de irosit”, transmite organizația într-o postare publică, adăugând sec că au mai rămas „doar mărunțișuri de pus la punct în zona unui zid de sprijin și în nodul Românași”.
„Mărunțișuri”, după șase ani de contract și trei de întârziere față de termenul inițial, cuvântul ăsta ar trebui interzis din vocabularul oficial al oricărei companii naționale.
Cu o lună înainte, secretarul de stat în Transporturi, Horațiu Cosma, anunțase deja că tronsonul se va deschide traficului în iulie. Deci nu vorbim despre o veste, ci despre o promisiune reciclată, pe care de data asta o presează și societatea civilă, ca să nu rămână doar o declarație de presă cu ștaif.
Autostrada Transilvania și dealul care s-a proiectat singur
Dacă segmentul de 12 kilometri e aproape gata, cel de 30 de kilometri, Nădășelu-Zimbor, e statul care ține autostrada blocată. Stadiul fizic general e de 96%, dar la cele două viaducte care trebuie să salveze traseul abia s-a ajuns la 67%.
Dar care sǎ fie motivul? Dealul de la Nădășelu a alunecat în septembrie 2021, iar cel de la Topa Mică în 2022, exact peste soluțiile tehnice desenate în studiul de fezabilitate. Rezultatul a fost un contract nou, semnat abia în iunie 2024 cu firma turcă Ozaltin, la patru ani distanță de contractul inițial cu UMB, cu termen legal de finalizare în martie 2027. Bine cǎ apelǎm iar la strǎini, când am putea sǎ ne ținem banii în țarǎ.
Despre UMB, care ar fi trebuit să facă treaba asta din prima, Pro Infrastructură nu are cuvinte blânde: „Din păcate, tronsonul Nădășelu-Zimbor mai are de așteptat. Și aici UMB a ieșit mult din contract”, spune organizația, care descrie prezența constructorului pe șantier ca fiind „doar câteva echipe la structuri, taluzări, asfalt, marcaje și finisare ici-colo”, suficient, spun ei, „ca să termine cândva prin octombrie, în pas lejer”. „În pas lejer”… Cam asta e viteza cu care se face orice în România, încet și foarte încet.
Despre turci, în schimb, tonul se schimbă brusc: „turcii de la Ozaltin pot să dea gata devierile… în decembrie, cu vreo 3 luni înainte de termen”, notează aceeași asociație, aproape surprinsă că cineva chiar respectă un grafic. 3 luni înainte de termen era undeva prin august 2024 maxim, nu în decembrie 2026. Cred ca nu știți în ce an suntem.
302 kilometri promiși, zero livrați: harta eșecului național
Autostrada Transilvania nu e o excepție nefericită, e regula. Contractual, 2026 trebuia să aducă 302 de kilometri noi de autostradă în toată țara. La jumătatea anului, bilanțul e zero metri dați în folosință.
Ionuț Ciurea, liderul Pro Infrastructura, explică pentru ce discrepanța e atât de mare față de estimările inițiale: „ținta de 285 de kilometri nu a fost de la început o certitudine… ci ea a reprezentat planul maximal”, spune el, adăugând că „toate planetele nu se aliniază decât foarte rar” pentru ca un asemenea scenariu să devină realitate. Estimarea internă a asociației a coborât între timp de la 250 de kilometri la aproximativ 170, o reducere de o treime, motivată de faptul că, spune Ciurea, „nu s-a putut pune în teren ceea ce era necesar în ultimele șase luni”.
Nici finanțarea nu mai e sigură. PNRR se închide în august, iar Ciurea avertizează că sumele pierdute vor fi „considerabile”, menționând explicit că „autostrada A7 nu va fi finalizată la nord de Bacău”. Singurul segment despre care vorbește cu o umbră de speranță e Chiribiș-Biharia, aproape 29 de kilometri pe A3, care ar putea fi gata în decembrie 2026, asta „dacă” constructorul ține ritmul. La câte „dacă”-uri a strâns deja dosarul autostrăzilor românești, un singur tronson optimist nu schimbă tabloul, doar îl face mai ușor de digerat la o conferință de presă.
Cât de ipocrit ești să spui că nu s-au aliniat planetele? A fost mercur în retrograd în ăștia 3 ani? Chiar trebuie să se alinieze planetele ca să faceți și voi ceva bine în țara asta? Atât ce greu vă este să respectați niște termeni și niște date impuse? Și așa țara asta e vai de mama ei, chiar atât nu puteți face?
Planetele se aliniază doar pentru acte adiționale
Statul promite kilometri de autostradă, dealurile alunecă, constructorii lucrează „în pas lejer”, iar singurele lucruri care se mișcă rapid și fără întârziere în România sunt actele adiționale, decontările și declarațiile că, de data asta, chiar nu mai e timp de irosit. Autostrada Transilvania a avut nevoie de șase ani ca să ajungă la 99%, de două viaducte și de un contract cu turcii ca să repare o greșeală de proiectare, și de o asociație civică înarmată cu dronă ca să reamintească oficialilor că un contract are, teoretic, și un termen. Restul țării așteaptă, la rândul ei, 302 kilometri care, din câte arată prima jumătate a anului, s-ar putea să rămână tot pe hârtie, că na, nici anul ăsta nu s-au aliniat planetele.
