Ultima Oră

CCR a admis sesizările AUR privind numirile în consiliile de administrație de la TVR și Radio România. Ce urmează

Jurnalist de Investigație Justiție 3 min de citire
Publicat la:
Actualizat la:

Curtea Constituțională (CCR) a admis, miercuri, sesizările depuse de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) față de numirile din consiliile de administrație ale Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și Societății Române de Televiziune.

UPDATE: Curtea Constituțională a transmis miercuri, 29 aprilie, prin intermediul unui comunicat, faptul că a admis, cu majoritate de voturi, sesizarea de neconstituționalitate formulată de Grupurile parlamentare ale Alianței pentru Unirea Românilor și „a constatat că Hotărârea Parlamentului României nr.46/2025 privind desemnarea membrilor Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune este neconstituțională în ceea ce privește desemnarea candidaților de către grupurile parlamentare reunite ale celor două Camere ale Parlamentului”.

„Curtea a constatat că Hotărârea Parlamentului României criticată a încălcat dispoziţiile art.19 alin.(2) lit.a) teza finală din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Romane de Radiodifuziune şi Societăţii Romane de Televiziune, cele 8 locuri alocate grupurilor parlamentare trebuind a fi ocupate de candidaţii propuşi de acestea, potrivit configuraţiei politice şi ponderii lor în Parlament. În consecință, hotărârea antereferită este neconstituţională în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor de către grupurile parlamentare reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, fiind încălcate dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituţie, care prevede că respectarea legilor este obligatorie, precum și cele ale art.1 alin.(3) din Constituţie, referitoare la principiul statului de drept.

Astfel, Hotărârea Parlamentului României nr.46/2025 îşi încetează efectele juridice în privinţa celor 8 candidaţi desemnaţi de către grupurile parlamentare la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se precizează în comunicatul CCR.

Argumentele CCR

„Cu privire la criticile de neconstituționalitate, Curtea a reținut:

– din informațiile disponibile pe paginile de Internet ale Camerei Deputaților și Senatului, Curtea a constatat că, la data de 18 noiembrie 2025, data adoptării hotărârii criticate, din totalul de 463 de deputați și senatori, repartizarea pe grupuri parlamentare era după cum urmează: Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Camera Deputaților și Senat – 129 de membri (27,8% din totalul parlamentarilor), Grupurile parlamentare ale Alianței pentru Unirea Românilor din Camera Deputaților și Senat – 90 de membri (19,4% din totalul parlamentarilor), Grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal din Camera Deputaților și Senat – 73 de membri (15,7% din totalul parlamentarilor), Grupurile parlamentare ale Uniunii Salvaţi România din Camera Deputaților și Senat – 59 de membri (12,7% din totalul parlamentarilor), Grupurile parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România din Camera Deputaților și Senat – 32 de membri (6,9% din totalul parlamentarilor), Grupul parlamentar al Minorităților Naționale din Camera Deputaților – 17 membri (3,6% din totalul parlamentarilor), Grupul parlamentar al Partidului S.O.S. România din Camera Deputaților – 15 membri (3,2% din totalul parlamentarilor) și Grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri din Camera Deputaților – 14 membri (3,02% din totalul parlamentarilor), Grupul parlamentar PACE – Întâi România din Senat – 12 membri (2,5% din totalul parlamentarilor) și, respectiv, 22 de parlamentari neafiliați (4,7% din totalul parlamentarilor);

– Or, ținând cont de ponderea de mai sus a grupurilor parlamentare în Parlament, rezultă că dintre cele opt locuri ocupate de candidații propuși de grupurile parlamentare pentru Consiliul de administrație al Societății Române de Radiodifuziune trei au fost ocupate de câte un reprezentant din partea a trei grupuri parlamentare a căror pondere diferă semnificativ, ceea ce nu respectă criteriul stabilit de Legea nr.41/1994”, se mai precizează în comunicatul Curții Constituționale.


Potrivit unor surse, decizia a fost luată cu 6 voturi „pentru” și 3 „împotrivă”. Astfel, hotărârile Parlamentului de la sfârșitul anului trecut au fost anulate, potrivit radioromania.ro. În urma deciziei CCR de miercuri, aleșii trebuie să înceapă procedura pentru numirea unor noi consilii de administrație.

Termenul limită ar urma să fie de 45 de zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.

Sesizarea la CCR a fost formulată în toamna anului trecut, mai precis în noiembrie 2025. LA acel moment, grupurile parlamentare ale Alianței pentru Unirea Românilor au acuzat partidele coaliției că au încălcat legea prin numirile făcute în consiliile de administraţie ale Radioului și Televiziunii publice.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.