Nu trebuie să fii expert în televiziune ca să vezi schema. Furnicuțele este un format cumpărat din Spania, unde de aproape 20 de ani rupe audiențele și e numărul 1. Numai că, odată adus aici, a fost făcut „românește.
Furnicuțele nu e o emisiune care încearcă să spună ceva. N-are direcție și nici sens. E, de fapt, o nouă metodă de a face bani într-o perioadă în care campaniile electorale s-au terminat și publicitatea nu mai curge ca înainte. Personajele controversate au nevoie să-și repare imaginea, iar trusturile au nevoie de bani. Și, din combinația asta, apare formatul perfect: întâi te face praf Antena 3, apoi te „spală” Antena 1… dar nu pe gratis.
Un punct dintr-un traseu în care aceiași invitați sunt mai întâi făcuți praf la Antena 3, apoi „spălați” la Antena 1, într-un circuit care miroase din ce în ce mai mult a strategie.
Dacă te uiți atent la cine intră în platou, îți dai seama imediat de ce este făcută această emisiune. Nu e nimic întâmplător. E același circ, repetat la nesfârșit. Doar că, de data asta, circul nu mai e doar pentru audiență, ci și pentru factură.
Întâi îi „rupe” Antena 3, apoi îi „adună” Antena 1
Pașii sunt foarte simpli. Voiculescu s-a gândit că la Antena 3, omul intră în studio și iese șifonat, că așa e trustul. E luat la tot felul de întrebări, e întors pe toate părțile. Nu pleacă nimeni de acolo fără să simtă că a trecut printr-o mașină de tocat imagine.
După care, surpriză! Îl vezi liniștit, așezat frumos, la Antena 1. Alt ton, alt ritm, alte întrebări. Parcă e încoțopenit în el așa. Parcă nu mai e același om. Nu pentru că s-a schimbat el, ci pentru că s-a schimbat complet contextul.
E o împărțire de roluri atât de evidentă, încât nici nu mai încearcă să o ascundă. Te „arde” într-o parte, apoi te liniștește în cealaltă. Și, între cele două, apare inevitabil și partea care nu se vede pe ecran, și anume bănuțul.
Furnicuțele, locul unde se mai șterg urmele după „tăvăleală”
Aici începe partea interesantă. Emisiunea Furnicuțele nu are nicio direcție. Zero barat. Se mișcă în toate sensurile, fără să ajungă nicăieri. Nu e interviu, pentru că nu duce nicio întrebare până la capăt. Nu e divertisment, pentru că nu produce nimic memorabil. Și nici analiză nu e, pentru că nu există idei care să fie dezvoltate serios. Degeaba aduci tu invitați din toate categoriile sociale, politice, mediatice, dacă emisiunea n-are niciun sens.
E o struțo-cămilă mediatică în cea mai pură formă: vorbe multe, mize zero, identitate inexistentă. O emisiune care pare construită din bucăți aruncate la întâmplare, fără o logică minimă între ele.
Aici devine clar de ce există această penibilitate de emisiune, tipul acesta de format care nu vine cu nimic. „Blândețea” emisiunii nu e întâmplătoare. Denise Rifai și-a ales alt drum. Treaba ei nu mai e să pună întrebări incomode. Treaba ei e să lase lucrurile să se așeze după ce au fost tăvălite în altă parte.
Invitații vin deja „lucrați” din alte studiouri. Ea trebuie să mai șlefuiască puțin la imaginea lor. Să o facă prezentabilă din nou. Și, evident, genul ăsta de „reparație” nu vine fără un interes în spate, mai ales într-un context în care banii din publicitate nu mai curg ca în campanie.
Controlul imaginii
Să n-aveți pretenții prea mari de la emisiunea asta jalnică. N-are sens să ne uităm nici pe Antena 3, unde sunt invitații răsuciți pe toate părțile și-și arată toate fețele, ca apoi să vedem emisiunea Furnicuțele și să ne uităm la aplaudacii de serviciu cum lingușesc invitații.
Pentru că, în final, nu mai e vorba doar despre televiziune. E vorba despre faptul că îți strică imaginea aici și ți-o repară dincolo. Și, dacă vrei să pleci liniștit acasă, cu reputația cât de cât întreagă, trebuie să fii pregătit să scoți banul din buzunar.
