Ultima Oră

Imagini emoționante cu momentul în care copilul de 5 ani, din Sibiu, este găsit după căutări impresionante: „Ne-a făcut cu mâna” – VIDEO

Jurnalist Social și Actualitate 3 min de citire
Publicat la:
Actualizat la:

Final fericit al uriașei operațiuni de căutare a lui Alexandru, copilul de cinci ani despre care nu se mai știa nimic încă de luni, când a plecat de lângă tatăl său, într-o zonă împădurită din județul Sibiu. A fost o mobilizare de amploare, contracronometru, pentru găsirea celui mic. Căutări la care au participat polițiști, jandarmi, pompieri, piloți, soldați și voluntari – care au sperat cu toții, asemeni familiei micuțului Alexandru, că băiatul va fi găsit teafăr.

Copilul de cinci ani din judeţul Sibiu căutat încă de luni după ce a plecat de lângă tatăl său a fost găsit, miercuri, 13 mai, într-o zonă de pădure.

El a fost reperat cu ajutorul camerei cu termoviziune din elicopterul Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv). Copilul a fost preluat de salvamontişti şi ulterior de un elicopter pentru a fi transportat până în locul unde se afla echipajul SMURD.

Imagini emoționante cu momentul în care copilul de 5 ani, din Sibiu, este găsit după căutări impresionante: „Ne-a făcut cu mâna” – VIDEOImagini impresionante

Conform primelor informații, el a fost evaluat medical, fiind conştient şi cooperant și neavând răni vizibile. Copilul urma să fie transportat la Spitalul de Pediatrie, împreună cu mama sa.


Găsit după ore întregi de căutări și emoții

Au fost scene impresionante, după găsirea copilului. Salvatorii au aplaudat reuşita operaţiunii, alături de localnici şi de rudele aflate la faţa locului.

Unul dintre salvatorii implicați în operațiunea de căutare, Mihail Soare, a povestit cum a fost găsit copilul. „Am primit o informație să cercetăm o anumită zonă. Am trecut pe acolo și l-am văzut într-un luminiș, stând jos. I-am făcut semn să rămână pe loc, iar el ne-a făcut cu mâna.

Am aterizat în apropiere, ne-am dus pe jos, l-am luat și l-am scos într-o lizieră, apoi l-am adus cu elicopterul la ambulanță. A fost un moment emoționant, nu am crezut că o să trăiesc vreodată așa ceva. Am și eu, la rândul meu, doi copii și emoția a fost maximă”, a declarat salvatorul – vizibil emoționat – în fața jurnaliștilor.

Micuțul Alexandru a fost căutat de forțe impresionante, încă de luni seară. Au fost zeci de ore în care nu s-a mai știut nimic despre el, după ce a dispărut într-o zona împădurită din județul Sibiu. Pe măsură ce timpul a trecut, a crescut numărul celor care au pornit în căutarea băiatului, toți cei implicați în acțiunea de găsire a copilului de 5 ani făcând eforturi pentru a da cât mai rapid de urma sa, mai ales că îngrijorările erau sporite și de faptul că, pe lângă faptul că era singur și cel mai probabil foarte speriat, afară erau condiții meteo nefavorabile – ploaie și temperaturi scăzute.

„Polițiștii sibieni caută un minor în vârstă de 5 ani care, în data de 11 mai, în timp ce se afla împreună cu tatăl său într-o zonă din extravilanul localității Sebeșu de Jos, cunoscută popular drept „Ruscă”, a plecat într-o direcție necunoscută fără a mai reveni”- au transmis reprezentanții IPJ Sibiu, în 11 mai.

Tatăl băiatului a fost cel care a sesizat, luni seară, la poliție, prin apel la 112, dispariția copilului. După ce s-a dat alerta, Alexandru a fost căutat de polițiști, inclusiv cu echipe canine, de salvatorii de la ISU Sibiu, de jandarmi, dar și de echipe Salvamont și de voluntari.

A fost folosit și un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație. Căutările s-au desfășurat, așadar, atât la sol, cât și din aer, fiind utilizate drone și echipamente cu termoviziune pentru verificarea zonelor greu accesibile și împădurite din apropierea localității Sebeșu de Jos.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.