
Un accident teribil s-a produs astăzi între un tren de călători și o autoutilitară în Galați. Toți cei patru pasageri din autovehicul, printre care și un copil, au murit.
Incidentul a avut loc la nodul de intersecție dintre un drum județean și calea ferată.
Un copil se afla printre victimele tragediei
În Ghidigeni, județul Galați, s-au derulat momente cumplite pentru localnici. Astfel, trenul care circula pe ruta București Nord – Iași a lovit o autoutilitară care se afla la acel moment pe calea ferată.
Din primele informații de la fața locului, cele 4 persoane care au decedat ar fi înrudite. În autovehicul era, de asemenea, și un copil. Pe lângă minor, erau prezente două femei și un bărbat.
Pompierii au intervenit pentru descarcerare
Impactul cu mașina a fost atât de puternic încât, pentru a reuși să intervină, autoritățile au fost nevoite să implice pompierii pentru o operațiune de descarcerare. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru ei, decât declararea deceselor.
La acest moment, nu există un comunicat oficial legat de cauzele și împrejurările în care acest accident s-a soldat prin moartea a 4 persoane. Cercetările vor continua pentru a reconstitui momentele de dinaintea producerii acestui eveniment rutier nefast.
Când este așteptată reluarea circulației trenurilor
Totodată, traficul feroviar din zonă a fost momentan sistat. Conform informărilor primite din partea Centrului Infotrafic, se preconizează reluarea transportului feroviar pe acea linie începând cu ora 19.00, întrucât intervenția la fața locului nu se încheiase la acel moment.

