
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, sâmbără seară, Planul Roşu de Intervenţie la o sală de evenimente din Avrig, după zeci persoane au avut simptome specifice unei toxiinfecţii alimentare.
30 de persoane s-au îmbolnăvit la nuntă
Nu mai puțin de 20 de persoane au fost duse la spital, între care și mirele.
Circa 30 de persoane dintre cele 80 prezente la nuntă au fost evaluate de medici chiar în parcarea restaurantului. La fața locului au intervenit trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, şase ambulanţe SAJ şi o autospecială de transport personal şi victime multiple, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.
„Au fost evaluate medical la faţa locului un număr total de 30 de persoane (29 de adulţi şi un minor). În urma evaluării medicale, sunt transportate la spital 20 persoane (19 adulţi şi un minor în vârstă de 16 ani)”, a transmis ISU Sibiu.
Activitatea salonului de nunți, suspendată
Inspectorii sanitari ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au amendat cu 30.000 de lei și au suspendat activitatea Palatului Brukenthal din Avrig, unde a avut loc petrecerea de nuntă în timpul căreia 30 de persoane au acuzat simptome specifice unei posibile toxiinfecții alimentare.
Sancțiunea a fost aplicată pentru deficiențe privind condițiile de igienă, comercializarea și utilizarea unor produse alimentare fără elemente de identificare, precum și pentru neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor de producție și depozitare.
Totodată, inspectorii DSVSA Sibiu au dispus reținerea oficială a unei cantități de 15,6 kg de produse alimentar. Acestea vor fi trimise către o unitate autorizată de neutralizare.
ANSVSA precizează că, în această etapă, este vorba despre o suspiciune de toxiinfecție alimentară colectivă. Stabilirea cauzei și a eventualei legături dintre produsele alimentare consumate și simptomatologia persoanelor afectate se va realiza după finalizarea investigațiilor epidemiologice și a analizelor de laborator.
Amintim că, în urmă cu mai puțin de două săptămâni, 13 elevi s-au îmbolnăvit în timpul unei excursii și au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară.
Tot luna aceasta, 58 de persoane cazate la un hotel din Saturn au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au mâncat la restaurantul unității s-a încheiat.

