Franța a repetat timp de decenii aceeași poveste reconfortantă: copiii și nepoții imigranților musulmani vor deveni mai francezi decât părinții lor. Seculari, republicani, integrați. Generația mai în vârstă s-ar putea agăța de valori religioase conservatoare, dar tinerii crescuți în spiritul libertății, egalității și fraternității s-ar îndrepta spre curentul principal.
De fapt, un nou sondaj IFOP arată că 57% dintre musulmanii francezi cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani consideră că regulile islamului sunt mai importante decât legile Republicii. Procentul a crescut cu peste 10% față de 2021.
Asistăm la o schimbare cu accent radical. Tinerii au un atașament mai profund față de identitatea islamică față de generația părinților lor, notează The Spectator.
O identitate religioasă încrezătoare, asertivă și din ce în ce mai separatistă a prins rădăcini tocmai în grupul pe care Franța a presupus întotdeauna că îl va absorbi în cele din urmă.
Cu o populație estimată la șase-șapte milioane de musulmani – și prognoze ce indică o creștere semnificativă în următorul deceniu – vechiul model de integrare este distrus, iar clasa politică nu știe ce să facă în această privință.
În același timp, identitatea națională franceză a fost deliberat golită de conținut. A devenit incorect din punct de vedere politic să sugerezi că tradiția și cultura Franței ar trebui să fie dominante.
Încă se mai vorbește despre „integrare”, dar tinerii musulmani par să nu mai considere Republica punct de referință al identității lor și nu mai ezită să o spună.
La France Insoumise (LFI) a captat această categorie demografică. Partidul de extremă stânga a lui Jean-Luc Melenchon se poziționează drept tribună a unei generații convinsă că Franța le este ostilă. Neagă în totalitate problema separatismului islamist. Prezintă fiecare confruntare cu statul ca dovadă a opresiunii instituționale, fie că este vorba de codurile vestimentare în școli sau de măsurile antiteroriste. Implicațiile pe termen lung pentru guvernare, coeziune socială și ordine publică sunt evidente.
Clasa politică nu mai știe să articuleze ce înseamnă să fii francez. Oscilează între vinovăție și abstracție. În acest vid, identitatea religioasă coerentă se prefigurează puternică, atractivă și de neclintit.
O societate unde segmentul cel mai tânăr și cu cea mai rapidă creștere devine din ce în ce mai separatist și mai sceptic față de legea republicană este o societate care se îndreaptă spre confruntare.
