
Sute de primării din România ar putea dispărea în urma reformei administrativ-teritoriale pe care PSD intenționează să o promoveze înaintea alegerilor locale din 2028.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni că partidul dorește ca Guvernul să își angajeze răspunderea în Parlament pentru reforma administrativ-teritorială. Proiectul ar urma să prevadă comasarea localităților mici și reducerea numărului de primării, însă criteriile concrete nu au fost încă stabilite.

429 de localități sub 1.500 de locuitori vor fi comasate
Potrivit datelor prezentate, 429 de localități din țară au cel mult 1.500 de locuitori, prag luat în calcul pentru o primă etapă de comasare voluntară.
Conform datelor prezentate de Antena 3, județul Alba are cele mai multe localități cu maximum 1.500 de locuitori, respectiv 27. Urmează Caraș-Severin și Hunedoara, cu câte 26 de localități, și Cluj, cu 25.
În Mehedinți și Olt există câte 23 de localități care se încadrează în acest prag, în Dolj sunt 21, iar în Teleorman, 20. Alte 18 localități se află în județul Arad și 16 în Buzău.
Ce a anunțat Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica
La rândul său, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a confirmat că prima etapă a reformei administrative ar urma să vizeze comasarea voluntară a localităților cu cel mult 1.500 de locuitori.
„Trebuie să schimbăm lucrurile, nu mai putem funcționa cu localități cu 70 de locuitori, astfel că din start în programul de guvernare am inclus reforma administrativă, unde mergem pe comasare voluntară. 429 de localități ar putea fi comasate, cu o populație între 0 și 1.500 de locuitori”, a declarat Alexandru Stoica, luni seara.
Guvernul Luca Niculescu pregătește reorganizarea administrației publice
Guvernul Luca Niculescu pregătește reorganizarea administrației publice, prin comasarea voluntară a localităților mici, reunificarea ANAF cu Autoritatea Vamală Română și reducerea numărului de instituții ale statului. Potrivit programului de guvernare, 429 de unități administrativ-teritoriale cu cel mult 1.500 de locuitori ar putea beneficia prioritar de finanțare pentru comasarea voluntară.
Luca Niculescu pregătește reorganizarea administrației publice, prin comasarea voluntară a localităților mici, reunificarea ANAF cu Autoritatea Vamală Română și reducerea numărului de instituții ale statului. Potrivit programului de guvernare, 429 de unități administrativ-teritoriale cu cel mult 1.500 de locuitori ar putea beneficia prioritar de finanțare pentru comasarea voluntară.

