Ultima Oră

Tăierea burselor nu e economie. E abandon

Valentina Culin
Jurnalist Analize Politico-Economice 2 min de citire
Publicat la:

Nu poți rămâne indiferent când vezi că în 2025, într-o țară care se pretinde europeană, educația este primul lucru sacrificat pe altarul incompetenței bugetare. Pentru tăierea burselor, în schimb, s-au găsit argumente. Nu putem fi neutri, nu mai avem cum. Sunt studentă, și ca mine sunt mii. Muncesc, învăț, trag de mine să rămân aici, în țară. Dar guvernul îmi spune clar: nu contezi. Pentru tine nu mai sunt bani.

Când performanța devine deranjantă pentru stat

Cei care învață, care aduc premii, care ridică nivelul, tocmai ei sunt tăiați de pe listă! Nu s-a discutat despre pensiile speciale, nici despre salariile obscene ale clientelei politice. Dar da, s-a pus rapid problema reducerii burselor pentru olimpici și cele tehnologice. A fost prea simplu. Nicio jenă.

Nu mai vorbim de motivație, de sprijin, de investiție în viitor. Vorbim de o execuție administrativă rece și cinică. Pentru guvern, elevul premiant și studentul conștiincios sunt doar „cheltuieli inutile”.

Ignoranța ca strategie de stat

Când ajungi să tai bursele pentru tineri, îți arăți adevărata față: nu vrei educație, nu vrei progres, nu vrei gândire critică. Vrei tăcere, supunere, pasivitate. Tăierea burselor e un semnal. Statul nu mai are nicio intenție să sprijine cei care se zbat să învețe, să performeze, să construiască.

Aici nu e vorba doar de bani. E vorba de umilință, de o palmă dată în față celor care mai cred că România poate fi schimbată prin educație.

tăierea burselor studentă
taierea-burselor

Cine își urăște propriii tineri? România, evident.

Să tai de la tineri, singura resursă vie pe care o mai ai, este o decizie nu doar greșită, ci absolut revoltătoare. E ca și cum ai vrea ca nimeni să nu mai rămână, să nu mai aibă motive să spere sau să construiască ceva aici. Ce urmează? Taxă pe medalii la olimpiade? Penalizare pentru note mari?

Tăierea burselor nu e economie. E abandon. E dovada clară că România, în forma ei actuală, nu mai are niciun plan pentru cei care vor să reușească cinstit.

Cât mai îndurăm, până când vocea studenților și a elevilor va fi mai puternică decât disprețul celor care ne conduc?

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.