Ultima Oră

VIDEO. Update/Percheziții de amploare la pariorii din fotbal! De ce apare numele lui Florin Salam în acest dosar

Jurnalist de Investigație Justiție 4 min de citire
Publicat la:
Actualizat la:

Zeci de descinderi, miercuri, 25 februarie, într-un dosar penal de înșelăciune în domeniul pariurilor sportive. Perchezițiile, 34 la număr, au fost făcute în județele Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov și Dâmbovița, dar și în Capitală.

Ar fi vorba despre suspiciuni privind trucarea de meciuri la Liga 3. Conform precizărilor Poliției Române (IGPR), după percheziții, 21 de persoane au fost conduse la audieri.

UPDATE. Surse: Adrian Petre, fostul atacant de la FCSB, vizat de anchetatori, pe lângă Gabi Matei

Printre jucătorii intrați în vizorul autorităților în cazul suspiciunilor de trucare de meciuri s-ar număra și un alt fost jucător de la FCSB, pe lângă Gabi Matei, al cărui nume fusese vehiculat inițial. Potrivit fanatik.ro, ar fi vorba despre Adrian Petre, atacantul care a evoluat mai multe sezoane pentru roș-albaștri.

Acesta a jucat pentru CS Păulești în Liga a III-a din iulie 2025 până în ianuarie 2026.

34 de percheziții într-un dosar de înșelăciune în domeniul pariurilor sportive

Poliția Română (IGPR) a anunțat, miercuri, că în data de 25 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, Poliția Municipiului Ploiești și Biroul pentru Combaterea Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului au pus în executare 34 de mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în domeniul pariurilor sportive.

Poliția: Mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal ar fi acționat în mod coordonat în scopul influențării și alterării rezultatului unor partide

S-a aflat astfel că s-au făcut percheziții în județele Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov și Dâmbovița, precum și în municipiul București.

„În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe parcursul ultimului sezon competițional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, precum și alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acționat în mod coordonat, în scopul influențării și alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federația Română de Fotbal.

Ulterior, persoanele cercetate ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive cu privire la corectitudinea desfășurării meciurilor și la integritatea competiției sportive, prin plasarea de pariuri atât în mediul online, cât și în agenții de profil, creând aparența unor pariuri conforme cadrului legal, în condițiile în care rezultatele partidelor ar fi fost cunoscute și prestabilite.

Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute foloase patrimoniale injuste în cuantum de aproximativ 840.000 de lei.

În vederea completării probatoriului, 21 de persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri, urmând ca, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, să fie dispuse măsurile procesual-penale care s-au impus.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Vâlcea, Argeș și Cluj, precum și al Grupării de Jandarmi Mobilă Ploiești.

De asemenea, în instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul Departamentului de Integritate din cadrul Federației Române de Fotbal.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – se menționează în comunicatul IGPR.

Despre ce echipă ar fi vorba

Nu a fost menționată echipa în cauză, însă, conform gsp.ro, indiciile arată că ar fi vorba despre CS Păulești, un club din Prahova – echipa care a dat afară tot lotul la începutul acestui an.

Și tot pe surse s-a mai aflat că suspecții în cauză ar fi plasat pariuri la mai multe case, pentru a nu fi depistați și s-ar fi înțeles care și cum să joace, astfel încât să iasă rezultatul prestabilit.

Surse: Apropiați ai lui Florin Salam ar fi plasat pariurile câștigătoare pe meciuri trucate

Potrivit unor surse citate de site-ul menționat, atât Claudiu Blaga, finanțatorul de la Păulești, cât și jucătorii Marius Sanda și Gabi Matei ar fi vizați de percheziții, la fel și persoane apropiate de manelistul Florin Salam – aceștia din urmă fiind printre cei care ar fi plasat pariurile.

Gabi Matei a fost jucător la FCSB, a plecat de la Păulești în ianuarie și a semnat cu CSO Teleajenul Vălenii de Munte.

Reacția MAI: Rețeta unui „blat” eșuat: Meciul s-a terminat cu un dosar penal!

Și reprezentanții Ministerului de Interne (MAI) au transmis o reacție, de această dată pe rețelele de socializare, descinderile polițiștilor în cadrul acestei anchete cu suspiciuni de „blat”.

„Rețeta unui „blat” eșuat: Meciul s-a terminat cu un dosar penal!

Unii „strategi” din Liga a III-a au crezut că fotbalul se joacă mai bine în bucătărie decât pe gazon. Au pregătit un blat generos și au „aranjat” scorul.

Doar că, la finalul meciului, a apărut CARTONAȘUL ROȘU… și nu de la arbitru, ci de la colegii noștri.

Statistici de ultimă oră:
• Lotul selecționat: 21 de persoane (jucători și „sfătuitori”) conduse la audieri. 🚌
• Turneul: Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov, Dâmbovița și București. 📍
• Scorul final: Frauda nu se premiază, se cercetează.

Sfatul nostru pentru „pariorii” de ocazie: Dacă rezultatul e stabilit înainte de fluierul de start, biletul tău nu e un câștig, ci o probă la dosar. Integritatea nu are cotă la agenție!

P.S. Prezumția de nevinovăție rămâne în vigoare, dar „meciul” cu legea nu are prelungiri.” – se menționează în postarea făcută de reprezentanții MAI, pe pagina oficială de Facebook a Ministerului.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.