Statele Unite și China se află într-un punct de inflexiune istoric: niciuna dintre cele două superputeri nu deține capacitatea de a o domina complet sau de a o exclude pe cealaltă de pe scena internațională.
Recentul summit de la Beijing oferă o confirmare destul de clară: conceptul de „G2” a devenit realitate. În această nouă configurație globală, Washingtonul și Beijingul nu conduc lumea împreună, ci sunt blocate structural într-o formulă de coexistență.
Mitul decuplării în era globalizării
În ciuda eforturilor continue de decuplare și reducere a interdependenței, SUA și China rămân integrate în aceeași economie mondială, același ecosistem tehnologic, aceleași rețele financiare și aceleași lanțuri de aprovizionare, notează Foreign Affairs. Aceste conexiuni generează un tip de concurență diferit de cel dintre SUA și Uniunea Sovietică, dar care ar putea promova stabilitatea în moduri diferite.
Mecanismele de rivalitate din trecut nu se mai aplică unei lumi în care inamicul geopolitic este, în același timp, și cel mai important partener comercial. Obligația de a proteja interesele economice comune forțează ambele părți să evite un conflict deschis.
Negarea reciprocă a supremației
China nu poate fi izolată, iar Statele Unite nu pot fi înlăturate. Rezultatul nu este o distrugere reciprocă asigurată, în sensul Războiului Rece, ci două forme de negare reciprocă.
Prima este negarea reciprocă a supremației. În Pacificul de Vest, în special în jurul Taiwanului și de-a lungul primului lanț insular care se întinde de la Japonia, prin Filipine, până în Marea Chinei de Sud, Statele Unite dispun în continuare de forțe navale și aeriene puternice, de o rețea solidă de alianțe și de mijloace de descurajare nucleară.
Însă, pe măsură ce China și-a consolidat capacitățile în domeniul rachetelor, al forțelor navale, aeriene și de supraveghere, Statele Unite nu mai pot presupune că pot acționa în regiune fără a fi contestate.
Negarea reciprocă a excluderii
O logică similară se aplică și în domeniile economic și tehnologic, unde Washingtonul și Beijingul se îndreaptă către negarea reciprocă a excluderii. Statele Unite pot frâna accesul Chinei la anumite tehnologii de ultimă generație, însă nu o pot exclude complet din economia globală și nici nu o pot opri din dezvoltarea unor capacități alternative.
China poate restricționa exporturile de pământuri rare și minerale critice, de care Statele Unite au nevoie pentru producția de semiconductori, sisteme aerospațiale și arme avansate. Totuși, Beijingul nu poate exclude Statele Unite din ecuația economică asiatică și nici de pe propria piață fără a plăti un preț uriaș. China rămâne dependentă de piețele externe pentru a-și vinde mărfurile, are nevoie în continuare de fluxul de tehnologie și capital american și este obligată să își mențină accesul la consumatorii globali.
Pentru Washington și Beijing, primul pas către o relație mai stabilă este să ia în serios lumea G2 – nu pentru că este de dorit, ci pentru că există deja.
