România gonește spre o criză energetică pe care actuala conducere a statului ori nu o înțelege, ori o întreține și de aceea tace complice. Cu o armată de ONG-uri procesomane lăsate să-și facă de cap, am ajuns să avem proiecte strategice blocate pe bandă rulantă. În același timp, miniștrii progresismului de carton ne țin lecții despre „energia verde” din birouri cu aer condiționat setat pe automat.
Sistemul energetic național, cândva punctul forte al țării, scârțâie din toate încheieturile și este în pragul colapsului.
Să fie beznă! Și UE binecuvântează blackout-ul
Nu vorbim despre scenarii SF, ci prezentăm crunta realitate care vine peste noi cu viteza unui transformator explodat.
În 2027, Reactorul 1 de la Cernavodă intră în retehnologizare și va fi oprit vreo 3 ani, dacă se lucrează temeinic și cu simț; într-un caz nedorit, putem avea o lucrare întinsă pe vreo 5 ani sau chiar mai mult. Până atunci, România pierde aproximativ 10% din producția de energie electrică.
Dar, să stăm liniștiți, că ONG-istul de serviciu de la Ministerul Mediului o să ne explice pe Facebook cum salvăm planeta dacă stingem becul și mâncăm humus la lumina lumânării.
Mai departe. De la 31 august 2026, grupurile pe cărbune din Oltenia sunt trase pe dreapta. România închide mine, în timp ce Germania și Polonia își redeschid exploatările. Ei scot cărbune, noi scoatem comunicate despre „tranziția verde”. Ei își apără industria, noi ne fotografiem cu Ursula și importăm curent la suprapreț.
Continuăm. Mintia? Încă „se lucrează”. Iernut? „În curând”. Turceni și Ișalnița? Povești de spus nepoților.
Acesta este tabloul sistemului național energetic: România se pregătește să scoată din priză capacități serioase de producție înainte să pună ceva solid în loc. Exact ca un gospodar care își dărâmă acoperișul deși nu a cumpărat, încă, țiglă nouă.
Ca să înțelegem mai bine de ce este grav ce ni se întâmplă, trebuie explicat puțin contextul internațional. Pe scurt, în aceste zile, tot mai mulți jurnaliști străini au descoperit un tipar al acțiunilor declanșate de Donald Trump. Se vorbește, așadar, despre un plan pregătit și executat de CIA prin care Statele Unite caută să provoace adevărate șocuri pe piețele energetice. Atacul asupra Venezuelei a urmărit să taie Chinei aprovizionarea cu țiței ieftin și mult pe ruta Caracas, iar intervenția în Iran s-a făcut pentru a decupla Europa de la resursele Orientului Mijlociu (criza din Strâmtoarea Ormuz) și a o face dependentă de importurile din SUA.
În acest context fragil și extrem de tensionat se află România. Iar puterea de la București, ajunsă în mâinile unor incompetenți ca Bolojan sau Buzoianu, face tot posibilul să afunde țara și mai mult în beznă totală. La propriu! Când alte state își securizează resursele, noi ne sabotăm singuri, mulțumim Bolojan&USR.
Despre consecințe
Consecințele sunt grave. În primul rând, vedem că România a ajuns să fie dependentă de importuri de energie. Cumpărăm scump din Bulgaria, Ucraina și Ungaria, cu prețuri care au sărit în aer – peste 284 euro/MWh în momentele de vârf!
Este de noaptea minții: din stat producător de energie, cu potențial de a fi cel mai mare jucător regional, politicile deloc întâmplătoare ale lui Bolojan au dus România în situația de a importa de la alții. În loc să le dăm noi vecinilor, cumpărăm energie de la ei. Din exportator, România a ajuns client captiv.
E doar prostie sau aici se execută la milimetru un plan stabilit în culise? Lansăm și noi această întrebare legitimă când vedem că prea multe decizii par desenate împotriva interesului național. Centralele întârzie, exploatările miniere sunt închise, iar ONG-urile „ecologiste” apar de nicăieri fix la momentul potrivit ca să fie blocat câte un proiect strategic.
„Stați în casă, dacă vă pasă!”, episodul 2
Ne-am obișnuit din pandemie cu restricțiile absurde și sloganurile idioate – „Stați în casă, dacă vă pasă!”. Acum, noua versiune s-ar putea să fie: „Stați pe întuneric, că becul e un lux!”.
Parcă se pregătește psihologic terenul pentru ceva ce va urma. Ni se explică doct că trebuie să „consumăm responsabil”, să „reducem amprenta de carbon”, să „acceptăm noile realități energetice”. Adică, tradus din dialectul ONG-ist: să plătim mai mult pentru mai puțin și să zicem și „mulțumesc”!
În timp ce omul de rând își face calcule dacă mai pornește aerul condiționat, băieții deștepți ai tranziției verzi încasează granturi, consultanță și contracte de milioane. Criza energetică ar putea deveni un instrument de control economic și social. Se știe că o țară dependentă energetic este o țară obedientă. Iar o populație speriată de facturi acceptă orice.
De dragul unor articole favorabile în presa mainstream și ca să se pună bine cu elita globalistă, șleahta #Rezist cocoțată în fruntea Palatului Victoria sacrifică securitatea energetică a României. În ritmul ăsta, nu peste mult timp, românii n-or să mai întrebe „cine ne conduce?”, ci „are careva curent?”.
