Fostul președinte Bill Clinton a spus odată că, atunci când izbucnește o criză, primul lucru pe care îl întreabă toată lumea la Washington este: „Unde se află cel mai apropiat portavion?”. Rămâne o întrebare crucială în contextul confruntării dintre SUA și Iran în Strâmtoarea Ormuz, dar pentru industria maritimă ar putea fi înlocuită de o altă întrebare: „Unde se află cele mai apropiate petroliere – și avem suficiente?”
Răspunsul imediat este „nu”. Prețul transportului spune totul. Cele mai mari petroliere, „Very Large Crude Carriers” (VLCC), beneficiază de tarife care l-ar fi făcut pe Aristotel Onassis să plângă de bucurie: costul închirierii unui tanker din Golful Persic către Asia a crescut de 12 ori în doar câteva luni, ajungând la un nivel record de 1,1 milioane de dolari pe zi, relatează Bloomberg.
De asemenea, ruta de la Golful Mexic către Asia costă aproximativ 338.000 de dolari pe zi, în creștere cu 400% față de acum un an; cea de la Africa de Vest către China se ridică la aproximativ 486.000 de dolari pe zi, o creștere de aproape 500%. Inevitabil, astfel de cheltuieli vor accentua presiunile inflaționiste.
Flota mondială de VLCC, relativ mică și divizată
Flota mondială de VLCC este relativ mică: aproximativ 925 de petroliere controlate de o mână de magnați ai transportului maritim, printre care Ga-Hyun Chung (Sinokor Group); John Fredriksen, principalul acționar al grupului de petroliere Frontline; și discretul miliardar italian Gianluigi Aponte (MSC Mediterranean Shipping).
Pentru a înțelege cât de costisitor a ajuns transportul petrolului în prezent, este util să se convertească tarifele petrolierelor în dolari pe baril. Pe această bază, transportul țițeiului din interiorul Strâmtorii Ormuz către Asia costă peste 22 de dolari pe baril, față de aproximativ 2 dolari în urmă cu un an. Ca răspuns, rafinăriile încearcă să cumpere țiței cât mai aproape de sediul lor, marcând astfel distorsiunile de pe piața globală.
Flota de petroliere s-a divizat în două tabere: cea principală, utilizată de majoritatea transportatorilor, și o „flotă ascunsă” utilizată de țările sancționate – Iran, Venezuela și Rusia.
Cea mai mare turbulență pe care a cunoscut-o vreodată piața petrolului
Războiul dintre SUA și Iran a declanșat cea mai mare turbulență pe care a cunoscut-o vreodată piața petrolului În teorie, ar fi trebuit să determine o scădere a tarifelor de transport cu petrolierele, întrucât a redus producția globală. Însă soluțiile alternative au stimulat cererea de VLCC. De exemplu, Japonia își achiziționează acum o mare parte din petrol din SUA, în loc de Orientul Mijlociu, ceea ce necesită călătorii mai lungi care țin navele blocate pe mare cu multe zile în plus. Se adaugă transferurile de petrol de la navă la navă necesare pentru a scoate țițeiul din Strâmtoarea Ormuz, care, de asemenea, prelungesc durata transportului. Iar de fiecare dată când Iranul lovește un petrolier, costurile de transport cresc din nou.
Deocamdată, industria petrolierelor navighează spre o perioadă de prosperitate incredibilă. Tarifele zilnice de peste un milion de dolari formează averi în domeniul transportului maritim. Dar costul îl va plăti restul economiei mondiale.
