De câteva săptămâni, piețele datoriilor suverane manifestă tensiuni care pot declanșa temeri privind o destabilizare globală cu consecințe mai grave.
Mediana raportului datoriilor publice la PIB atinge practic nivelul din perioada postbelică. Însă evoluția relativ recentă a finanțării acestora este, fără îndoială, una dintre cauzele majore ale creșterii și instabilității ratelor dobânzilor.
În țările dezoltate, Instituțiile Financiare Nebancare (IFN) dețin mai mult de 50% din datoriile suverane. În ultimii cinci ani, această pondere a crescut cu peste 10%, ponderea băncilor centrale a scăzut în aceeași proporție (ca urmare a revânzării titlurilor achiziționate în cadrul programului de relaxare cantitativă), iar cea a băncilor a rămas relativ stabilă, potrivit grupului de reflexie Le Cercle des Economistes.
În timpul crizei din 2007-2008 a fost pus sub semnul întrebării așa-numitul „sistem bancar din umbră” care a jucat un rol esențial în finanțarea creditelor subprime și în răspândirea lor la nivel mondial. Prăbușirea unei părți din fondurile care îl alcătuiau a marcat începutul crizei.
Riscurile intermedierii financiare
Astăzi, IFN-urile cuprind fonduri monetare, fonduri de investiții private, de pensii, companii de asigurări sau emitenți de „stablecoins”. Obiectivele, sursele de finanțare și investițiile sunt la fel de diverse. Ceea ce au în comun este faptul că nu au acces la lichiditatea băncilor centrale și nici la o structură centralizată de schimb de lichidități.
Dacă fondurile sunt angajate în operațiuni de tip „repo” (pentru a se finanța) sau în swapuri pe rata dobânzii (pentru a gestiona pozițiile la termen), devin expuse la cereri de marjă atunci când are loc o creștere a ratei. Iar cererea lor de lichidități poate contribui la accentuarea acestei creșteri.
Observarea perioadelor de stres și a exercițiilor de simulare arată că deținerea de titluri suverane de către IFN tinde să amplifice fluctuațiile ratelor dobânzilor și să reducă marjele de manevră bugetară, adică nivelul datoriei care permite o eventuală stabilizare, la rate date de creștere economică și de dobândă. Rezultă că probabilitatea unei crize a datoriei publice este cu atât mai mare cu cât ponderea acestei datorii deținute de IFN este mai ridicată.
