Salvarea industriei siderurgice europene este încă posibilă, dar necesită o trecere imediată de la subvenții temporare la o reformă bazată pe protecție comercială și energie ieftină.
Sectorul industrial european este marcat de uzine care funcționează la capacitate minimă, insolvențe tehnice și platforme istorice intrate în conservare. Costul oțelului produs prin reducerea directă a minereului de fier cu hidrogen verde (H2-DRI) este aproape dublu față de cel tradițional. Prețul electricității și al gazului natural în Europa rămâne de trei ori mai mare decât în Statele Unite.
China, India și alte economii emergente continuă să livreze milioane de tone de oțel subvenționat pe piețele internaționale. Producția europeană devine necompetitivă.
Pacostea Green Deal
Green Deal a impus penalități severe pentru emisiile de carbon înainte ca tehnologiile de înlocuire să fie viabile din punct de vedere economic sau scalabile industrial.
Bruxelles a promovat intens conceptul de oțel verde. Planul teoretic părea impecabil: cuptoarele cu arc electric alimentate cu hidrogen verde vor înlocui furnalele pe cocs. Dar infrastructura de producție și transport a hidrogenului verde este aproape inexistentă la nivel industrial. Pentru a produce oțel verde la un preț competitiv, sectorul are nevoie de electricitate regenerabilă constantă și ieftină – imposibil de garantat în actualul mix energetic european.
Companiile siderurgice nu mai au capitalul necesar pentru a finanța transformarea tehnologică, deoarece marjele lor de profit au fost complet anulate de facturile la energie.
Fără o corelare directă între țintele de mediu și disponibilitatea resurselor, decarbonizarea a devenit, în mod ironic, principalul factor al dezindustrializării Europei.
Scutul perforat
Mecanismul de Ajustare la Frontieră în Funcție de Carbon (CBAM) protejează parțial piața UE, dar elimină treptat certificatele gratuite de emisii (EUA) pentru producătorii locali. Rezultatul? Oțelul european devine mult prea scump pentru a mai fi exportat pe piețele globale, unde CBAM nu se aplică.
Producătorii din Asia au învățat să redirecționeze oțelul „curat” către Europa și să păstreze oțelul cu emisii mari pentru consumul intern sau pentru piețe non-UE.
Oțelul înseamnă suveranitate
Blindatele, navele militare, muniția și sistemele de apărare depind în totalitate de aliaje speciale de calitate superioară. Construcția de noi centrale nucleare, rețele de transport de înaltă tensiune sau conducte strategice necesită tipuri de oțel cu specificații tehnice stricte, controlate la nivel local.
Siderurgia europeană mai poate fi salvată, însă fereastra de oportunitate se închide rapid. Este nevoie de un realism economic dur și de asumarea faptului că oțelul este o resursă strategică de siguranță națională.
Dacă liderii europeni vor continua să pună dogmatismul climatic înaintea pragmatismului industrial, Europa riscă să devină un muzeu ecologic.
