Țările europene rămân în urma principalilor lor rivali în cursa spațială din cauza unei penurii semnificative de rachete purtătoare de sarcini utile dincolo de atmosfera Pământului.
Statele Unite, China și Rusia au lansat sute de sateliți pe orbită în ultimii cinci ani, au testat noi sisteme și au desfășurat în mod activ așa-numiții „inspectori spațiali”, capabili să se apropie de obiectele aflate pe orbită și să le monitorizeze activitatea, potrivit Bloomberg. Cele trei țări au investit 200 de miliarde de dolari în dezvoltarea capacităților de apărare și de informații (intelligence) în spațiu în această perioadă.
Din această cursă tot mai intensă lipsește Europa, împiedicată de interese divergente, bugete naționale limitate și lipsa unei tehnologii spațiale cruciale: suficiente rachete de lansare pentru a efectua zeci de călătorii pe orbită în fiecare an.
În 2025, Agenția Spațială Europeană(ESA) a lansat doar patru rachete Ariane 6, cu o capacitate de încărcare de puțin sub 22 de tone. Din cauza limitărilor de producție și de infrastructură, ESA poate lansa doar 10 astfel de rachete pe an. Prin contrast, Statele Unite efectuează 15 lansări pe lună, în timp ce capacitatea de încărcare utilă a celei mai mari rachete de fabricație americană, Falcon Heavy, este de 64 de tone — de aproape trei ori mai mare decât cea a rachetei Ariane 6. Europa va trebui să cheltuiască miliarde de euro pentru a recupera decalajul față de SUA.
„Dacă Europa dorește cu adevărat să devină o putere spațială suverană, ar trebui să fie capabilă să-și acopere singură nevoile în materie de sateliți. Acesta este principiul fundamental al oricărei puteri spațiale”, a declarat Bleddyn Bowen, profesor la Universitatea Durham din Marea Britanie.
Europa are sateliți de ultimă generație, dar nu are cu ce să îi trimită în spațiu
Ariane 6 este o rachetă concepută după tipare vechi: un vector de unică folosință, ale cărui costuri per lansare rămân mult prea mari pentru a concura eficient pe piața globală. SUA și China testează intens tehnologii avansate de recuperare și reutilizare a treptelor de propulsie. Rusia se bazează pe rachetele Soiuz, Proton și Angara.
Europa, în schimb, s-a trezit captivă într-un paradox umilitor: are sateliți de ultimă generație, dar nu are cu ce să îi trimită în spațiu.
Producția unei rachete europene a devenit un puzzle absurd, unde componentele sunt fabricate în regiuni diferite ale continentului, transportate pe mii de kilometri și asamblate printr-un proces extrem de scump.
Europa trebuie să renunțe de urgență la orgoliile naționale fragmentate, să reformeze structural ESA și să adopte un model economic ultra-competitiv, axat pe reutilizare și integrare rapidă.
