
Vânzările de mașini electrice în întreaga Europă au înregistrat o creștere accelerată în luna iulie, prețurile ridicate la pompă, subvențiile publice și o ofertă variată de modele mai accesibile încurajând consumatorii să renunțe la motorul cu ardere internă, potrivit Reuters.
Nu se știe dacă interesul se va menține după ce se va ieftini petrolul. În orice caz, slăbiciunile vehiculelor electrice – autonomia și disponiblitatea infrastructurii – persistă.
„Toată lumea caută modalități de a se proteja împotriva volatilității prețurilor la combustibili, iar mașinile electrice sunt perfecte pentru asta”, a declarat Adam Wood, directorul general al Renault Group în Marea Britanie.
Conform statisticilor din sector, vânzările de mașini electrice în Uniunea Europeană au crescut cu 40,5% în primul semestru, reprezentând 20,7% din vânzările totale de autoturisme.
Alte date furnizate ulterior agenției Reuters de către New Automotive și E-Mobility Europe arată că, în iulie, înmatriculările de vehicule electrice au crescut din nou cu 13% pe cele 16 piețe care reprezintă peste 90% din piața UE și Asociației Europene a Liberului Schimb (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția).
OLX, cu sediul în Amsterdam, a observat o tendință similară, întrucât, de la începutul războiului din Iran, cererile de informații despre vehiculele electrice au crescut semnificativ pe platforma sa de vânzări online din Franța (+84%), România (+59%), Portugalia (+30%) și Polonia (+19%). Modelele accesibile ale companiilor chinezești sunt din ce în ce mai prezente.
Lipsa stațiilor de încărcare pe domeniul public
Într-un sondaj de opinie realizat la sfârșitul lunii iulie în rândul a 1.000 de utilizatori ai site-ului german de vânzare online de mașini Carwow, 62% au răspuns că trecerea la mașinile electrice este cea mai bună modalitate de a face față costurilor ridicate ale carburaților pe termen lung.
Totuși, ”lipsa stațiilor de încărcare pe domeniul public rămâne un obstacol pentru câteva milioane de europeni care doresc să treacă la vehiculele electrice”, subliniază Ian Henry, de la firma de consultanță AutoAnalysis.
Recul în SUA
Între timp, în Statele Unite, unde administrația Trump a eliminat anul trecut un avantaj fiscal pentru vehiculele electrice, vânzările de mașini cu baterii au crescut cu 15% în al doilea trimestru față de primul, dar au scăzut cu peste 20% față de aceeași perioadă din 2025.
Cox Automotive se așteaptă ca vânzările de mașini electrice din SUA să scadă cu 23% pe tot parcursul lui 2026, ajungând la o cotă de piață de doar 6,2%.

