Ultima Oră
ȘtiriEconomie

Ofensiva mașinilor chinezești pe piața europeană

Jurnalist Analiză Geopolitică și Economică 2 min de citire
Publicat la:

Industria auto europeană trăiește cel mai violent moment de reconfigurare din istoria sa de peste un secol, asaltată de o ofensivă chineză fără precedent.

Ofensiva mașinilor chinezești pe piața europeanăCeea ce în urmă cu doar câțiva ani părea un simplu aflux de alternative accesibile s-a transformat într-o dominație structurală.

Fabrici chinezești funcționează deja pe pământ european, lanțurile de aprovizionare cu baterii sunt controlate direct de la Shenzhen și Ningbo, iar branduri precum BYD, Geely sau MG devenit opțiunea implicită pentru consumatorul european de rând, lăsat în urmă de o industrie locală blocată între costuri de producție nesustenabile și o tranziție electrică fragmentată.

Cu o gamă largă de oferte care include vehicule electrice (EV), modele hibride plug-in și chiar cu motoare pe benzină, mărcile chinezești au atras împreună o cotă de 9% din vânzările de mașini noi în Europa și de 15% în Marea Britanie în primele șase luni ale anului, potrivit Financial Times. În luna mai, pentru prima dată, unul din zece vehicule noi vândute în Europa a fost de origine chineză.

Taifele vamale au accelerat exact scenariul de care marii producători europeni se temeau cel mai mult: localizarea producției chineze în interiorul granițelor UE. Uzina BYD din Ungaria livrează deja primele volume majore. Geely folosește la maximum rețeaua sa de fabrici achiziționate și parteneriatele strategice precum controlul asupra Volvo și Polestar sau joint-venture-urile din estul Europei.

Chery a transformat fostele facilități Nissan din Spania într-o bază solidă de asamblare. Li Auto a anunțat recent că intenționează să intre pe piața europeană cu modelul său i6 – al treilea SUV electric cel mai bine vândut din China – în a doua jumătate a acestui an. Xpeng își va extinde producția europeană prin adăugarea unui al patrulea model la Magna Steyr în Graz, Austria.

Prin investiții directe în comunitățile UE, crearea de locuri de muncă și semnarea de acorduri bilaterale avantajoase cu guverne dispuse să ignore directivele stricte de la Bruxelles, producătorii chinezi s-au asigurat că sunt imposibil de expulzat.

Războiul tehnologic

Pentru consumatorul european actual, mașina nu mai reprezintă doar un sistem mecanic de propulsie, ci o extensie a universului său digital. La acest capitol, companiile chineze oferă o experiență de utilizare de neegalat.

Platformele software dezvoltate de NIO, XPeng sau Xiaomi rulează impecabil, oferind actualizări over-the-air săptămânale, sisteme de asistență la conducere bazate pe inteligență artificială generativă și ecrane multimedia cu o fluiditate de smartphone.

În contrast, marii constructori europeni încă se luptă cu arhitecturi software fragmentate, amânări de lansări și sisteme de navigație rigide.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.