Promisiunile proiectului UE – convergență economică rapidă, stabilitate monetară și un scut protector în fața turbulențelor globale s-au transformat într-o realitate dură pentru zeci de milioane de cetățeni din statele est-europene.
Realitatea contrazice flagrant discursul triumfalist de la Bruxelles. Departe de a fi adus bogăția garantată, noul context geopolitic și economic a lăsat în urmă o Europă profund fragmentată, în care inflația structurală, criza energetică și costurile tranziției verzi au adâncit inegalitățile, împingând segmente largi de populație spre pragul sărăciei.
Nu mai putem vorbi de un standard de viață occidental, când mâncarea, utilitățile și locuințele au devenit bunuri de lux. În timp ce nucleul dur al Uniunii Europene își permite să subvenționeze industriile naționale pentru a supraviețui competiției globale, statele din Est și Sud nu dispun de același spațiu fiscal.
Bogăția promisă s-a concentrat în marile hub-uri tehnologice și financiare din Vest, în timp ce periferia a devenit o piață de desfacere captivă, sufocată de prețuri aliniate la nivelul Parisului sau Berlinului, dar cu salarii care abia acoperă coșul minim de consum.
Presiunea de a aloca procente tot mai mari din bugete pentru înarmare și securitate a dus la tăieri dramatice în sectoarele vitale: educație, sănătate și asistență socială. Statul social european, mândria continentului, este dezmembrat pentru a finanța o economie de război pe care cetățenii nu și-au dorit-o și nu o pot susține financiar.
Green Deal, certitudinea precarității
Green Deal înseamnă certitudinea precarității. Taxarea carbonului, restricțiile dure impuse agriculturii tradiționale și standardele absurde de eficiență energetică pentru locuințe au lovit direct în populația cu venituri medii și mici.
Tranziția către o economie verde a creat o nouă formă de excluziune: sărăcia energetică. Mulți europeni nu își mai permit să își încălzească apartamentele iarna sau să le răcească vara. Prețurile mașinilor electrice și ale tehnologiilor curate rămân prohibitive pentru majoritatea oamenilor, transformând mobilitatea și proprietatea în privilegii ale elitelor urbane.
Eșecul fondurilor de coeziune
Ni s-a promis că fondurile europene vor fi motorul care ne va propulsa în rândul celor mai bogate națiuni. În realitate, mecanismele de accesare, inclusiv faimoasele planuri de redresare și reziliență, au devenit atât de birocratizate și condiționate politic, încât sunt aproape intangibile pentru economiile reale.
Banii nu mai ajung în infrastructura critică sau în producție, ci sunt blocați în circuite de consultanță, digitalizare forțată și proiecte sterile care nu generează valoare adăugată pe termen lung.
Condiționalitățile stricte legate de statul de drept sau de țintele climatice sunt folosite adesea ca instrumente de presiune politică, lăsând comunități întregi fără finanțare exact atunci când criza este mai profundă.
Uniunea Europeană trebuie să abandoneze de urgență aroganța tehnocratică și să revină la scopul său originar: prosperitatea partajată și reală a tuturor statelor membre.
Bogăția nu se formează prin decrete, rapoarte de sustenabilitate sau discursuri moralizatoare, ci prin sprijinirea producției interne, independență energetică și respect pentru puterea de cumpărare a cetățeanului de rând.
