
Guvernul, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat, a refuzat deja 3 oferte ale OMV, de vânzare a gazelor din perimetrul Neptun Deep și s-a agățat, cumva, de oferta numărul 4, pentru care se bat ungurii de la MVM. Problema este că doar afirmă și reafirmă dreptul de preempțiune, fără să facă nimic în acest sens, pe motiv că nu sunt bani. Ultimul demers în acest sens s-a făcut în Parlament, de către deputații liberali, care vor să impună includerea în bugetul Administrației suma de 12 miliarde de lei pentru a avea o șansă de a obține gazele OMV.
După ce a refuzat 3 oferte de vânzare în avans a gazelor din perimetrul Neptun Deep, partea OMV, care au ajuns la alte companii din afara țării, statul român, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS), a transmis austriecilor că își exercită dreptul de preempțiune, prevăzut în lege. Asta prin luna mai a acestui an. De atunci și până acum nu s-a mișcat nimic, pe motiv că nu sunt bani și nici guvern nu mai avem. Singura măsură concretă a apărut în Parlament, când deputații PNL au inițiat un proiect de lege prin care impun Guvernului să prevadă în bugetul ANRSPS sumele necesare. ”Exploatarea cantităților de gaze naturale provenite din perimetrele reglementate de Legea256/2018, republicată, dar mai ales exploatarea perimetrului Neptun Deep, reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte strategice din domeniul energetic al României, cu impact direct asupra securității energetice naționale și regionale, precum și asupra capacității statului român de constituire a rezervelor necesare gestionării situațiilor excepționale”, semnalează parlamentarii.
Interes strategic
Exercitarea dreptului de prioritate, care aparține statului român, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, trebuie analizată atât din perspectiva obligațiilor legale ale statului român, cât și din perspectiva interesului strategic privind securitatea aprovizionării cu gaze natural. Acestea implică aspecte de securitate energetică și națională, finanțe publice, reglementare în domeniul energiei, politica extemă, obligații asumate în cadrul Uniunii Europene și NATO, precum și elemente privind protecția infrastructurilor critice și continuitatea aprovizionării cu resurse strategice, consideră deputații liberali.
Peste 12 miliarde de lei
Soluția privind asigurarea finanțării ANRSPS se impune în urma exercitării dreptului prevăzut de art. 21 alin. (4) din Legea nr. 256/2018, republicată, pentru oferta societății OMV Petrom din data de 08.05.2026, în calitate de titular de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, susțin parlamentarii. Astfel, pentru cantitatea de gaz ofertată de OMV Petrom, de 49,9 TWh, respectiv 49.900.000 Mwh, la un preț de 48,752 euro/MWh și la un curs de 5,2581 lei/euro, bugetul necesar ANRSPS pentru achiziția cantității pentru o perioadă de 7 ani este de cca. 2.432.724.800 euro, respectiv 12.791.510.270 lei, fără TVA și accize, se precizează în proiectul legislativ. Și asta în condițiile în care, în prezent, cotațiile medii ale gazelor sunt undeva la 45 euro/MWh.
Contracte multianuale
Proiectul de act normativ depus la Senat prevede ca, în anul 2026, începând cu data intrării în vigoare a legii, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale să fie autorizată să introducă în bugetul propriu creditele de angajament aferente achizițiilor efectuate ca urmare a aplicării prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 256/2018, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nivelul creditelor de angajament urmând a fi aprobat de către Guvem, prin memorandum inițiat de ANRSPS. ”Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă modificările corespunzătoare în celelalte anexe la bugetul propriu și să le comunice Ministerului Finanțelor în termen de 10 zile, precum și ANRSPS să încheie contracte multianuale în limita creditelor de angajament majorate”, se precizează în proiectul legislativ.

