Ultima Oră
ȘtiriEconomie

Nici vorbă de vreo alertă energetică. Producem la fel ca în perioada când funcționau două reactoare

Claudia Marcu
Jurnalistă de Investigație Social & Sănătate 4 min de citire
Publicat la:

Nebunia declanșată de la vârful Guvernului, cu alerta energetică, nu are niciun fel de logică. În această perioadă, cu un reactor oprit, producem la fel ca atunci când erau pornite ambele reactoare. Mai mult, Bolojan vrea să aplice măsuri de criză din Planul de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice, în condițiile în care România a stat, anul acesta, aproape o lună fără ambele reactoare de la Cernavodă, fără să se mai isterizeze nimeni. În plus, premierul demis preferă să oprească economia, decât să redeschidă cărbunele, pe motiv că și-a asumat în fața Comisiei Europene.

Nici vorbă de vreo alertă energetică. Producem la fel ca în perioada când funcționau două reactoarePe 10 mai 2026, reactorul 1 de la Cernavodă, cel care trebuia să intre în retehnologizare, s-a oprit pentru o mentenanță exagerat de lungă, de 50 de zile. Cu câteva zile înainte, pe 4 mai, reactorul 2 se oprise și el, dar accidental. Accidentul a durat aproape o lună, în care România a avut zero MWh energie nucleară. În această perioadă s-au făcut importuri nete de circa 1.000 MWh, în medie, mai puțin între orele 10.30 și 17.30, dar nu s-a isterizat nimeni și nici nu s-a declarat stare de alertă în energie. Din 30 mai, reactorul 2 s-a reconectat, și sistemul a mers cu un singur reactor până în data de 5 iulie. În general, vârfurile de import, între 1.500 MWh și 2.300 MWh se înregistrau seara, între orele 20 și 23, cu un record în seara de 2 iulie, când, la orele 20.08 s-au importat net 3.120 MWh. Din 6 iulie, cu două reactoare, România a continuat să importe seara peste 2.000 de MWh, dar și noaptea, până la orele 6.30, câte 1.400 MWh în medie. De ce? Pentru că fotovoltaicele nu produc noaptea, ci doar consumă, iar eolienele, pe timpul verii sunt pur și simplu leșinate.

Ce se urmărește?

Ilie Bolojan, premierul demis, a anunțat că, în zilele următoare, va adopta o hotărâre de guvern care pune în aplicare mecanismul prevăzut de lege pentru situațiile în care reducerea voluntară a consumului nu este suficientă pentru acoperirea necesarului de energie în orele de vârf. ”Marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte cu privire la limitarea temporară a consumului, în funcție de specificul activității și de posibilitățile Sistemului Energetic Național. Este un mecanism de rezervă, pe care îl pregătim pentru a fi folosit doar dacă situația o va impune”, a spus Ilie Bolojan. O simplă cercetare pe site-ul Transelectrica, la producție și consum în ultimele luni, va arăta că nimic nu s-a schimbat, producem în exces ziua, cu fotovoltaicele, și importăm seara și noaptea, pentru că am închis cărbunele. Din contră, în iulie, dar și începutul lui august, consumul este ceva mai scăzut, dat fiind că oamenii sunt plecați în concedii.

Seceta nu poate fi invocată

În Hotărârea privind aprobarea Planului de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice, de la sfârșitul lunii ianuarie 2026, pentru a decreta situație de criză din cauza secetei trebuie întrunite mai multe condiții. Astfel, trebuie să existe un nivel scăzut al debitelor de apă pe Dunăre și pe râurile interioare, coroborate eventual cu temperaturi ridicate, pe o perioadă de lungă durată (2 – 6 săptămâni consecutive). Cu Dunărea ne-am lămurit, iar pe râurile interioare apele sunt la nivel normal. În ce privește temperaturile ridicate, căldura a început abia pe la sfârșitul lui iulie, după un val de frig și ploi fără precedent pentru această lună a anului.

S-a mai întrerupt ceva?

Potrivit actului normativ, evenimentele inițiatoare ale crizei energetice trebuie să fie întreruperi ale unităților de producție, nu doar a unui reactor. În același timp, condiția este ca impactul negativ în ceea ce privește resursele și producția să se extindă la nivel regional sau european, iar piața de electricitate să nu poată rezolva problemele de adecvanță. Ceea ce, bineînțeles, nici vorbă să se întâmple. La evoluția scenariului de criză, actul normativ precizează că la orele de vârf nu se acoperă consumul de energie din resurse interne fiind necesar importul unei cantități importante de energie. Conform acestei prevederi, România este în criză de când Virgil Popescu & company au închis termocentralele pe cărbune.

Mai bine închide tot

Se mai face însă precizarea că se declară criza după ce se utlizează toate rezervele de putere, se supraîncarcă generatoarele în funcțiune, se produc noi reduceri de putere în centralele aflate în funcțiune din cauza lipsei apei de răcire. ”În aceste condiții, sunt solicitate la maximum capacitățile de interconexiune care pot limita nivelul de importuri de energie electrică”, se arată în hotărârea de guvern. Nici aici nu s-au încadrat, dat fiind că ar putea reporni termocentralele pe cărbune aflate în conservare. Dar Bolojan nici nu vrea să audă, că zice că și-a asumat la Comisia Europeană, și preferă să închidă economia.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.