Ultima Oră
ȘtiriEconomie

Ford intră în vacanță. Bolojan ne bagă criza energetică pe gât

Jurnalist de Investigație Justiție 2 min de citire
Publicat la:

Declarațiile alarmante ale premierului Ilie Bolojan, potrivit cărora doi coloși auto din România își suspendă producția din cauza crizei energetice, s-au dovedit a fi un fâs.

Ford intră în vacanță. Bolojan ne bagă criza energetică pe gâtDupă o întâlnire de criză cu mari consumatori de energie din industrie, premierul interimar/lipit de scaunul de la Palatul Victoria a ieși public și a anunțat că producătorii auto, inclusiv Ford, suspendă producţia în România din cauza crizei de energie cu care se confruntă ţara. O declarație alarmantă atât pentru omul de rând, cât și pentru industrie și investitori, menită să bage frica și să puncteze faptul că Guvernul se dă ceasul morții să salveze situația.

Numai că vine Ford și îi dă cu criza energetică peste ochi lui Bolojan. Producătorul auto a anunţat marţi că opreşte temporar producţia în România datorită vacanţei de vară planificate, și nu din cauza problemelor energetice cu care s-ar confrunta România. Un purtător de cuvânt de la sediul Ford din Europa, în Koln, a descris situaţia “drept o neînţelegere”.

“Cert este că în prezent nu se desfăşoară nicio activitate de producţie datorită vacanţei de vară obişnuite, planificată cu mult timp înainte”, a spus el. Vacanţe de vară obişnuite se desfăşoară de asemenea la fabricile Ford din Germania. Și atunci, ne întrebăm: câte neînțelegeri sunt, oare, în capul lui Bolojan?

Și ca să confirme și mai tare că reducerea consumului voluntar e cheia crizei, Bolojan ne anunță că el stă pe întuneric și cu aerul condiționat închis.

”În general ajung foarte târziu, uneori 10-11 (seara, n.r.), și nu mai e timp de stat cu becurile aprinse. Sistemul de aer condiționat nu funcționează la mine”, a răspuns șeful guvernului. Altfel spus, soluția premierului e să închidem tot. Atât poate. Atât știe premierul care nu se mai dă dus de la Palatal Victoria și ține țara într-o criză politică fără precedent. Premierul-taie tot este, în schimb, întrebat pe rețelele de socializare dacă a oprit încălzirea apei din piscina viluței în care înoată seara și dimineața înainte de a mai sacrifica puțin câte puțin din nivelul de trai al românilor.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.