Uniunea Europeană se află în fața unui moment de cotitură în relațiile cu China. În timp ce oficialii de la Bruxelles încearcă să mențină o fațadă unitară, realitatea arată o fragmentare exploatată cu măiestrie de Beijing prin clasica strategie „Dezbină și stăpânește”.
Având în vedere deficitul comercial record care a atins pragul critic de un miliard de euro pe zi (aproximativ 360 de miliarde de euro anual), UE se confruntă cu remodelarea pieței interne.
Războiul comercial mocnit din ultimii ani a intrat într-o fază de uzură extrem de periculoasă. În iunie 2026, comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a agreat cu ministrul chinez al comerțului, Wang Wentao, un armistițiu temporar de trei luni pentru a evita escaladarea tarifelor.
Dar acest răgaz, cu termen-limită în luna octombrie, nu este altceva decât o fereastră de oportunitate pentru Beijing. China își folosește întreaga greutate economică pentru a presa direct UE, cultivând în paralel relații bilaterale privilegiate cu statele membre cele mai vulnerabile sau mai maleabile, reușind să transforme deciziile blocului comunitar într-un mozaic de interese divergente, paralizându-i capacitatea de răspuns colectiv.
„Suntem 28 de voci în Europa – 27 de state membre plus Uniunea Europeană – iar una dintre strategiile preferate ale liderilor chinezi a fost întotdeauna aceea de a ne dezbina și a ne stăpâni. Și funcționează întotdeauna”, a declarat Joerg Wuttke, partener la firma de consultanță DGA Group, pentru Financial Times.
Diplomația stimulentelor
Pe de o parte, China exercită o presiune economică uriașă asupra nucleului dur al UE, cerând ridicarea barierelor comerciale. Pe de altă parte, oferă stimulente masive și promisiuni de investiții în infrastructură sau fabrici de asamblare statelor din periferia estică și sudică a Uniunii, ori unor națiuni din imediata vecinătate a pieței unice.
Prin crearea unor platforme de producție în țări cu regimuri politice mai deschise către Beijing sau cu o nevoie acută de capital, China își asigură o prezență „locală” greu de sancționat. Investițiile în fabrici de baterii și asamblare auto din Ungaria sau parteneriatele strategice din Serbia și Maroc devin mecanisme prin care componentele chinezești primesc pașaport european sau regional.
Când Comisia Europeană încearcă să adopte instrumente stricte de securitate economică – cum ar fi limitarea procentuală a importurilor dintr-o singură sursă sau aplicarea unor reguli stricte de achiziții publice prin noul Industrial Accelerator Act – se lovește imediat de vetoul sau opoziția statelor membre care găzduiesc aceste investiții.
Deși s-a discutat intens despre sprijinul indirect oferit de China economiei de război a Rusiei, Beijingul a continuat să trimită semnale clare către capitalele europene. Mesajul este simplu: „Problemele economice ale Europei nu vin din China, ci din propriile voastre eșecuri structurale, din pierderea energiei ieftine și din protecționismul dictat de SUA. Noi vă oferim parteneriat, stabilitate și tehnologie ieftină pentru tranziția verde”.
Pentru guvernele europene speriate de o stagnare economică prelungită (cu o prognoză de creștere a PIB-ului de doar 1,1% în UE pentru acest an) și de ascensiunea curentelor extremiste în Franța și Germania, tentația de a accepta compromisuri bilaterale avantajoase pe termen scurt devine aproape irezistibilă.
Dependența asumată
Un alt pilon al strategiei chineze este monopolul cvasi-total asupra lanțurilor de aprovizionare pentru tehnologiile verzi și pământurile rare. UE se află într-o contradicție profundă: dorește cu disperare să își atingă obiectivele climatice ambițioase, dar nu o poate face fără panourile solare, turbinele eoliene și magneții permanenți produși în masă și subvenționați masiv de statul chinez.
În timp ce Bruxelles-ul publică strategii privind stimularea produselor „Fabricate în Europa” pentru a reduce dependența de marile puteri globale, Beijingul aplică restricții asupra exporturilor de materii prime critice. Această asimetrie transformă tranziția ecologică europeană într-un instrument de șantaj economic. Dacă Uniunea Europeană ridică tarife prea mari, China poate bloca accesul la inputurile esențiale pentru fabricile europene, generând inflație și blocaje în producție.
