Ultima Oră

Bruxelles vrea ”Buy European”, dar alegătorii preferă produsele locale

Bogdan Borcea
Jurnalist Politică Externă 2 min de citire
Publicat la:

În timp ce UE elaborează un proiect de lege privind politica industrială, menit să ofere companiilor europene un avantaj în atribuirea contractelor publice, mesajul transmis de alegătorii din majoritatea statelor membre este clar: guvernele ar trebui să aloce fonduri pentru produse fabricate la nivel local.

Bruxelles vrea ”Buy European”, dar alegătorii preferă produsele localeUn nou sondaj realizat de Public First, prezentat în exclusivitate publicației Politico, apare în contextul în care factorii de decizie europeni dezbat intens în ce măsură tehnologiile curate produse în UE ar trebui să beneficieze de tratament preferențial în cadrul Industrial Accelerator Act, pe care Comisia Europeană dorește să îl adopte până la sfârșitul acestui an.

Discordie

Propunerea pentru o preferință europeană, împreună cu restricțiile investițiilor prevăzute în Legea Acceleratorului Industrial, are scopul de a consolida apărarea industrială a Europei împotriva dominației exporturilor Chinei,  însă costurile potențiale au stârnit discordie în rândul alegătorilor.

În 23 dintre cele 25 de țări incluse în sondajul Public First, respondenții s-au pronunțat mai degrabă în favoarea unor reguli privind achizițiile publice care să acorde un avantaj produselor fabricate în propria țară, în detrimentul celor produse în alte state europene, a declarat Luke Shore, director general al think tankului Project Tempo.

Sprijinul pentru acordarea de prioritate produselor fabricate pe plan național a depășit ușor 50% în medie, în timp ce susținerea unei preferințe pentru produsele europene s-a situat puțin sub pragul de 50%. Totuși, au existat diferențe semnificative între statele UE.

Germanii au „atitudini similare” în ceea ce privește acordarea de prioritate furnizorilor autohtoni sau celor din alte state membre ale UE; sprijinul net pentru ambele măsuri a fost relativ scăzut, situându-se sub 20%.

Sentimentul național prevalează asupra celui european

Între timp, „în cea mai mare parte a Europei, sentimentul național prevalează asupra celui european, indiferent de dimensiunea bazei industriale a țării”, a precizat Shore.

Portugalia și Spania sunt țările în care se înregistrează cel mai ridicat nivel de susținere atât pentru acordarea de prioritate produselor naționale, cât și pentru cele provenite din UE. Sprijinul net depășește 50% în cazul produselor de origine națională și se apropie de 50% pentru o definiție mai largă, la nivel european.

În Letonia și Estonia, sprijinul net pentru astfel de reguli este cel mai scăzut: sub 10% pentru „Buy European” și aproximativ 10% pentru produse autohtone.

Mica publicitate