
Ambiția Uniunii Europene de a deveni o putere industrială ecologică va fi supusă unui test important în această toamnă, pe măsură ce statele membre negociază textul final al Industrial Accelerator Act.
O dezbatere aprinsă este deja în desfășurare, cele mai mari două țări din Europa fiind în conflict cu privire la cât de protecționistă ar trebui să fie noua lege. Franța dorește garanții „Made in Europe” mai puternice, în timp ce Germania, care exportă masiv, se teme să provoace represalii din partea partenerilor comerciali.
Strategia industrială emblematică a celui de-al doilea mandat al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vizează stimularea proceselor de producție mai puțin poluante prin introducerea unor cote de achiziții publice cu emisii reduse de carbon, alături de controversatele norme „Made in Europe”, relatează Politico. Obiectivul este de a stimula cererea pentru tehnologii care depind mai puțin de combustibilii fosili.
IAA, ”schimbare de doctrină”
Prezentată pentru prima dată în luna martie și aflată în prezent în curs de examinare de către Parlamentul European și Consiliul UE, Industrial Accelerator Act își are originea în raportul de referință al lui Mario Draghi privind competitivitatea europeană.
Pentru Stéphane Séjourné, comisarul UE pentru industrie, este o „schimbare de doctrină” menită să protejeze producătorii europeni de concurența importurilor mai ieftine și puternic subvenționate din China și din alte economii majore.
Oțelul, punct nevralgic ?
IAA oferă stimulente semnificative și prevede crearea unor piețe-pilot pentru produsele cu emisii reduse de carbon în sectoare strategice. Conform propunerii Comisiei, anumite proiecte de achiziții publice ar trebui să respecte cote minime pentru produsele ecologice fabricate în UE, inclusiv 5% pentru ciment și 25% pentru aluminiu. Oțelul, însă, nu a beneficiat de același tratament.
„Direcția IAA este corectă, însă propunerea actuală nu este suficient de ambițioasă în ceea ce privește crearea unor semnale de cerere pentru oțelul cu emisii reduse de carbon produs în UE”, a declarat European Steel Association.
Potrivit unor surse familiarizate cu poziția Comisiei privind IAA, cotele europene de oțel ”verde” au fost omise din propunere pentru a evita provocarea administrației Trump, care uneori se concentrează excesiv asupra oțelului, și a Indiei, un important exportator de oțel către blocul comunitar.
Statele membre propun modificarea IAA pentru a impune ca „cel puțin 25% din volumul total de oțel utilizat să fie cu emisii reduse de carbon și de origine din UE”.
Germania are rezerve semnificative față de IAA deoarece măsurile protecționiste ar provoca represalii împotriva economiei sale dependentă de exporturi. Franța consideră legislația o oportunitate de a consolida protecția mărcii „Made in Europe”.
În Parlament, nu vor lipsi întrebările și dezbaterile legate de IAA. Trei comisii își împart responsabilitatea pentru acest dosar: Industrie, Cercetare și Energie; Piața Internă și Protecția Consumatorilor; și Comerț Internațional.
Nu se știe dacă UE va reuși să sprijine sprijine o bază industrială care trebuie să se decarbonizeze în numele combaterii schimbărilor climatice, rămânând în același timp profitabilă.

