De când Statele Unite au lovit pentru prima dată ținte militare iraniene, strategia Teheranului s-a axat pe utilizarea Strâmtorii Ormuz ca atu pentru a presa Washingtonul fie să negocieze un acord de pace, fie să pună capăt unilateral războiului.
Furtună politică pentru Trump
Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) nu a pierdut timpul și a blocat imediat calea navigabilă, folosind o combinație de rachete de croazieră, drone și amenințări retorice pentru a descuraja petrolierele să tranziteze zona. Efectele au fost aproape imediate: numărul navelor care traversau strâmtoarea în fiecare zi a scăzut drastic, de la aproximativ 130 înainte de război la doar câteva, ceea ce a dus la creșterea prețurilor globale la țiței, a forțat unii furnizori din Orientul Mijlociu să-și reducă producția și a creat o furtună politică pentru Donald Trump.
Cu toate acestea, influența Iranului pare să se erodeze, notează UnHerd. Deși este imposibil să se determine cu certitudine fluxurile de petrol prin strâmtoare, măsura de închidere a acesteia își pierde din eficacitate. Potrivit Kpler, în această lună au părăsit Orientul Mijlociu, în medie, 10 milioane de barili de petrol pe zi, un nivel încă mult sub cel dinainte de război, de aproximativ 16 milioane. Între timp, blocada americană asupra porturilor iraniene a anulat practic capacitatea Teheranului de a exporta țiței.
Dar este oare SUA mai aproape de a câștiga conflictul decât era înainte? În ciuda titlurilor optimiste din presă, răspunsul scurt este nu.
Poziția Iranului este aceeași astăzi ca și atunci când a semnat Memorandumul de înțelegere în iunie
Administrația Trump s-a concentrat în mare măsură pe două obiective: redeschiderea integrală a Strâmtorii Ormuz și constrângerea Iranului să semneze un acord nuclear care să corespundă așteptărilor SUA. Nu a reușit deoarece poziția fermă a Republicii Islamice este aceeași astăzi ca și atunci când a semnat Memorandumul de înțelegere în iunie.
În ciuda veniturilor din petrol pe care iranienii le pierd, confruntarea dintre Washington și Teheran persistă. Dacă poziția Iranului nu s-a schimbat, pot americanii să afirme că strategia lui Trump apropie țara de victorie?
O putere iraniană redusă în Golful Persic nu se va traduce automat într-o mai mare stabilitate regională. De fapt, s-ar putea chiar să ducă la scenariul opus. Odată ce iranienii nu vor mai putea bloca Ormuzul, IRGC va căuta modalități de a-și recâștiga pârghia de influență, atât pentru a provoca din nou haos pe piețele energetice globale, cât și pentru forța Washingtonului să-și reevalueze propria tactică.
Cei care sărbătoresc o victorie iminentă a Americii ar trebui să pună dopul înapoi în sticla de șampanie. Iranul se va adapta înainte de a se preda.
