
Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată, fiind acuzat de incitare la violență, ură sau discriminare, într-un dosar ce vizează mesajul postat pe o rețea de socializare, prin care parlamentarul i-ar fi îndemnat pe români să refuze comenzile aduse de livratori străini.
Procurorii susțin că postarea respectivă a incitat la ură și discriminare împotriva lucrătorilor proveniți din Asia și Africa. Rechizitoriul a fost înaintat Instanței Supreme – Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Trimis în judecată la un an de la mesaj
Anunțul a fost făcut de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precizând că procurorul de caz a terminat cercetările și a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui deputat, fără a preciza despre cine e vorba.
Anunțul a fost făcut joi, 22 octombrie, de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Parchetul General), fiind precizat faptul că procurorul de caz a finalizat cercetările și „a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui inculpat, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare”. Numele deputatului nu a fost menționat în comunicatul de presă.
Potrivit rechizitoriului, parlamentarul este acuzat că a instigat – pe o rețea de socializare- la refuzarea comenzilor care nu erau livrate de un cetățean român.
Mesajul ajuns în atenția Parchetului
„Din rechizitoriul întocmit în cauză rezultă următoarea situație de fapt: La data de 19 august 2025, inculpatul a incitat publicul la ură și discriminare împotriva lucrătorilor din România, proveniți din Asia și Africa, pe motiv că aceștia fac parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie și religie, prin publicarea pe o platformă de socializare, accesibilă publicului, a mesajului: „Refuzați comanda dacă aceasta nu este livrată de un român.
Nu mai încurajați importul de muncitori necalificați din Asia și Africa. Treziți-vă! O dictatură nu se instalează niciodată singură, ci în aplauzele celor cu mintea slabă. Vestul se scufundă sub valul islamist, iar europenii plâng în pumni pentru că nu au fost atenți la importul masiv de imigranți. Eu nu vreau așa ceva în România!”.”, au transmis oficialii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în același comunicat.
Parchetul precizează că rechizitoriul evidențiază că „actele de discriminare pot perturba grav relațiile dintre cetățeni, întrucât afectează relațiile sociale, care trebuie să se întemeieze pe respect reciproc.”
Dosarul va ajunge pe masa judecătorilor de la ÎCCJ
Conform procurorilor, imunitatea parlamentară se limitează la opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, iar parlamentarii – deputații și senatorii – pot fi „urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”.
Rechizitoriul a fost transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță competentă să judece cauza în fond – au adăugat reprezentanții Parchetului.
„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie”, au mai transmis reprezentanții Parchetului.

