Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins joi plângerea magistraților care cer restanțe salariale de la stat, bani câștigați prin hotărâri judecătorești. Autoritățile au amânat plata integrală și au stabilit eșalonări succesive, invocând presiunea asupra bugetului. Cauza reunește cinci dosare, dar miza privește mii de magistrați care au câștigat procese împotriva statului. Judecătorii europeni au declarat cererile inadmisibile, în unanimitate.
Ce a spus CEDO despre amânarea plății
Curtea a reafirmat mai întâi regula: având în vedere cerințele Convenției, statul nu se poate baza pe lipsa fondurilor sau a altor resurse ca să scape de o datorie stabilită printr-o hotărâre judecătorească. A adăugat însă că de data aceasta e vorba de „circumstanțe excepționale”. Au contat amploarea și natura imprevizibilă a obligațiilor financiare puse în sarcina statului, plus constrângerile economice și bugetare din timpul unei crize.
Hotărârile din favoarea reclamanților nu au fost încă executate integral și plata a fost amânată. Totuși, în ochii Curții, autoritățile au făcut, într-o criză acută și prelungită și cu resurse insuficiente, o serie de ajustări succesive. Acestea au permis executarea treptată a deciziilor, în timp ce statul urmărea o politică pe termen lung de consolidare a finanțelor publice și păstra funcțiile și serviciile esențiale. Curtea vede în asta un efort de a echilibra interesul public cu cel privat.
În ciuda duratei considerabile a întârzierilor, executarea parțială nu a afectat însăși substanța dreptului reclamanților de a obține executarea hotărârilor și nu le-a impus o sarcină individuală excesivă. Plângerile sunt, așadar, vădit nefondate și au fost respinse în temeiul articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.
Ce se judecase la CEDO: restanțe salariale și plata în tranșe
Judecătorii europeni trebuiau să spună dacă statul poate plăti în continuare banii în tranșe sau dacă mecanismul încalcă drepturile reclamanților. O obligație de plată imediată ar fi pus o presiune în plus pe finanțele țării. Practic, CEDO decidea dacă statul român e obligat să plătească acum restanțele către magistrații care au câștigat în instanță.
Cauza se numește „Pușcașu și alții împotriva României” și are cinci dosare conexate. Se discută dacă mecanismul de eșalonare a plăților rezultate din hotărâri în litigii salariale respectă Convenția. Reclamanții au contestat amânările repetate și refuzul sistematic sau tergiversat al autorităților de a executa titlurile executorii, practici introduse prin ordonanțe de urgență succesive încă din 2009.
Care sunt cele două scenarii și ce a ales Curtea
Dacă Curtea ar fi menținut linia din 2012, ar fi putut constata că eșalonarea rămâne o măsură proporțională, justificată de un interes public excepțional: echilibrul bugetar și stabilitatea macroeconomică. Statul ar fi primit astfel răgazul necesar ca să stingă restanțele până în 2028.
În scenariul opus, dacă mecanismul ar fi fost desființat, executarea imediată și simultană a tuturor acestor creanțe ar fi pus o presiune uriașă pe bugetul public. Hotărârea de joi merge pe prima variantă.
Precedentul din 2012: Dumitru și alții împotriva României
În septembrie 2012, în cauza Dumitru și alții împotriva României (cererea nr. 57265/08), CEDO dăduse deja o decizie de inadmisibilitate. Reclamanții erau angajați din sectorul public și obținuseră hotărâri definitive prin care statul era obligat să le plătească drepturi salariale restante.
Prin OUG nr. 71/2009, Guvernul a decis ca sumele să fie plătite eșalonat, pe mai mulți ani, invocând criza economică. Reclamanții au susținut că amânarea încalcă dreptul la un proces echitabil (articolul 6 din Convenție, sub aspectul executării hotărârilor) și dreptul la protecția proprietății (articolul 1 din Protocolul nr. 1).
Curtea a respins cererea ca vădit nefondată. Judecătorii au reținut că statul nu contestase datoria, ci doar amânase plata, că măsura urmărea un scop legitim de interes public, protejarea echilibrului bugetar în plină criză, și că statele au o marjă largă de apreciere în politica economică și socială.
Au mai observat că plățile se făceau după calendarul stabilit și că sumele erau actualizate cu indicele de inflație, deci reclamanții nu au suportat o sarcină excesivă. Concluzia a fost că s-a păstrat un just echilibru între interesul general și drepturile reclamanților.
Ce mai spune hotărârea CEDO și ce urmează pentru stat
Decizia din 2026 a fost adoptată pe 13 octombrie și făcută publică joi, 22 octombrie, de un complet de șapte judecători. Este definitivă. Curtea a ținut cont de plățile parțiale, de actualizarea sumelor cu inflația și de dobânzile acordate în unele cazuri. A notat și că, din 2009, autoritățile au tot eșalonat și reeșalonat plățile, iar în 2023 unele scadențe au fost împărțite pe cinci ani, începând din 2024. Mai multe publicații scriu că judecătorii europeni au semnalat și un risc de conflict de interese atunci când magistrații judecă cauze despre propriile avantaje salariale.
Hotărârea vine în plină dispută între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție pe aceeași temă. Potrivit Guvernului, pentru 2026, ÎCCJ și Parchetul General au cerut circa 1,4 miliarde de euro pentru restanțe din hotărâri judecătorești și ordine administrative, inclusiv dobânzi. Cazul de la CEDO este însă separat de acest litigiu intern.
